Apar trei poduri noi peste Bahlui
Dimensiune font:
Unul dintre acestea ar urma să aibă două benzi de circulaţie, iar celelalte două, câte patru. Dincolo de descongestionarea traficului, investiţiile conduc şi la dezvoltarea urbană a zonelor traversate
Dincolo de faptul că orice ploaie torenţială transformă Iaşul într-o a doua Veneţie a Europei, oraşul celor şapte coline tinde să se apropie ca imagine de celebrul oraş italian şi prin investiţiile pe care municipalitatea ieşeană le pregăteşte pentru următorii 10-15 ani. Zilele trecute, Primăria a lansat procedura vizând realizarea proiectelor de supratraversare a râului Bahlui prin construirea a trei poduri de beton armat, toate destinate traficului auto şi pietonal. „Având în vedere asigurarea traficului auto şi pietonal din zona mal stâng Bahlui şi mal drept, respectiv Spitalul Arcadia, cartier Cicoarei, varianta de centură Miroslava, dar şi evitarea pericolului de obturare a albiei râului Bahlui şi provocarea de inundaţii în caz de viituri, se propune întocmirea unei documentaţii tehnice pentru supratraversarea râului Bahlui, în trei puncte. Este vorba de un pod de beton armat, cu două benzi de circulaţie în zona străzii Sarmisegetuza – Zimbru, de un pod din beton cu patru benzi carosabile în zona ştrandului municipal şi de un al treilea pod, tot cu patru benzi de circulaţie, în prelungirea Bulevardului Dacia”, se arată în caietul de sarcini aferent licitaţiei vizând proiectarea celor trei investiţii. Practic, edilii sunt dispuşi să cheltuiască peste patru miliarde de lei vechi pentru a afla ce costuri presupune realizarea celor trei poduri şi durata de execuţie a lucrărilor. Oferetele vor fi deschise pe data de 30 mai 2016.
Cartierul Cicoarei ar urma să devină zonă rezidenţială
Referitor strict la zona Cicoarei, Planul Urbanistic Zonal realizat de Search Corporation face trimitere la reorganizarea circulaţiei din Cicoarei. Alături de realizarea podului, care oricum face parte din proiectul variantei ocolitoare a Iaşului, arhitecţii au inclus în documentaţie extinderea unor străzi în partea de nord nord-vest al cartierului, care vor urma drumurile de exploatare existente şi limitele de proprietăţi. Mai mult, zona Cicoarei ar urma să devină o zonă rezidenţială urbană, cu servicii, comerţ, mică industrie şi spaţii de locuit în zona centrală şi cu spaţii de locuit până la trei etaje de-a lungul şoselei. În plus, tot arealul din jurul ştradului municipal ar putea fi o zonă de agrement extinsă, de loisir. Aceasta va cuprinde bază sportivă pe o suprafaţă de 10 hectare şi un parc amenajat pe malul râului. „În ceea ce priveşte funcţiunile, se urmăreşte închegarea perimetrului ca zonă rezidenţială cu caracter urban. Funcţiunile au fost organizate într-o strânsă legătură cu configuraţia reliefului, astfel încât, pe versant, se propune o zonă cu locuire joasă cu indicatori mai reduşi decât cea de pe teren plat. În lungul străzii Cicoarei, în centrul sitului, propunem o zonă mixtă, mai densă, care poate să joace rolul de centru de cartier, iar în partea de est, limitrof acestei zone, propunem o serie de echipamente publice, şcoală, grădiniţă, creşă”, se arată în proiectul întocmit de Search Corporation.
Ce alte proiecte mai urmează a fi realizate
Bugetul pe 2016 include fonduri necesare pregătirii şi redactării unor proiecte de mari investiţii, precum podurile la care facem referire.
Alături de acestea, Primăria are în vedere reabilitarea liniilor de tramvai pe traseul Iaşi – Dancu, reabilitarea şi modernizarea liniilor de tramvai în zonele Cinci Drumuri – Baş Ceauş, Bucşinescu – Calea Chişinăului, Podu Roş – Ţesătura, Tepro – Ţuţora şi Podu Sf. Ioan – Dancu, achiziţionarea de autobuze, tramvaie şi autobuze electrice noi, construirea unei Autogări la standarde europene, implementarea unui sistem de prioritizare a transportului public, după modelul Smart City, reabilitarea clădirii Muzeului de Ştiinţe Naturale, înfiinţarea Muzeului Holocaustului şi eficientizarea energetică a 60 de blocuri din municipiul Iaşi. Tudor DAMASCHIN
400.000 LEI
Este suma pe care Primăria Iaşi este dispusă să o aloce pentru proiectarea podurilor peste Bahlui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau