ApaVital cere despăgubiri în instanţă de la păşcăneni
Dimensiune font:
* şefii companiei ieşene de apă au acuzat din nou hărţuirea angajaţilor şi nerespectarea contractelor încheiate atât cu municipalitatea păşcăneană, cât şi cu locuitorii celui de-al doilea municipiu din judeţ
Directorul ApaVital, Ion Toma cere despăgubiri în instanţă de la primăria Paşcani, pe care îi acuză că i-a hărţuit angajaţii cu ajutorul Poliţiei locale. Acesta acuză angajaţii Primăriei Paşcani de incompetenţă, atacând in instanţă o hotărâre a Consiliului Local. „În Paşcani se întâmplă ceva ce nu vă vine să credeţi. Sunt oameni acolo care nu ştiu să citească un contract, vorbesc de cei care sunt in compartimentul juridic al Primăriei. Noi avem contract semnat cu ei, cu o hotărâre de consiliu local care a fost dată în mai, anul trecut, apoi au venit cu altă hotărâre care să o anuleze, fără să ştie ca o hotărâre nu poate fi anulată de acelaşi emitent. Este o hotărâre care produce pagube, iar am făcut plângere în instanţă şi aşteptăm răspuns”, a declarat Ion Toma, managerul ApaVital Iaşi. Potrivit acestuia, dacă instanţa va da câştig de cauză furnizorului de apă, despăgubirile vor fi plătite tot din buzunarele păşcănenilor. „Avem o problema mai gravă, şi anume, implicarea autorităţilor locale şi a poliţiei locale, în sensul de a nu ne lăsa să ne desfăşurăm activitatea. Avem clienţi care nu vor să respecte contractul pentru furnizarea serviciilor, primăria ne-a obstrucţionat continuu, acţiuni care au dus la hărţurirea colegilor mei, care îşi fac, pur şi simplu, datoria. Vom căuta, şi aici, rezolvarea problemei tot în instanţă. Primăria va trebui să suporte contravaloarea serviciilor prejudiciate. Din păcate, vor plăti oamenii de bună credinţă din Paşcani, ceea ce consuma alţii care nu vor să respecte legea”, a mai spus Ion Toma.
Dacă nu la Paşcani, măcar la Chişinău
Trecând peste problemele de la Paşcani, conducerea ApaVital a anunţat un proiect ambiţios, gata să fie pus în lucru. Este vorba de un plan de extindere peste graniţa cu Republica Moldova, unde ar urma să fie alimentate cu apă de către compania ieşeană un număr de cel puţin 15 sate, din două raioane. „S-au aprobat 28 milioane lei pe patru proiecte noi, unul deja l-am semnat. E vorba de cel care prin care mărim capacitatea de stocare a apei în zona limitrofă metropolitană, să nu mai avem probleme în Valea Lupului sau Bârnova. Avem şi un proiect de traversare a râului Prut pe la Măcăreşti. Suntem în faza proiectului finalizat, aşteptăm avizul comisiei mixte româno-moldoveană, privind sistemul hidrotehnic Prut. Este nevoie de 400 metri conductă şi o subtraversare de 200 metri, costurile fiind în jur de 50.000 euro, cu tot cu material. Vom livra acolo apă la 15 sate, din raioanele Ungheni şi Nisporeni”, a încheiat Ion Toma.
***
În Paşcani, Apa Vital are contracte cu 95% dintre case şi circa 70 de scări de bloc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau