Arest la domiciliu pentru judecătorul Dan Anton
Dimensiune font:
O lovitură de teatru s-a produs în dosarul judecătorului Dan Anton, care fusese arestat preventiv pentru trafic de influenţă, violarea vieţii private, instigare la abuz în serviciu, şantaj şi dare de mită. Alături de acesta, pe lista neagră au intrat o grefieră de la Judecătoria Iaşi, Mihaela Gabriela Prelipcean, procurorul Mihaela Juravle, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, fostul senator sucevean Teodor Haucă, iubita lui Anton, Marina Moglan, italianul Rento Del Gatto, consilierul de la Senat Doina Bădică, poliţistul de frontieră Florin Daniel Zvâncă, de la PTF Stânca Costeşti, medicul Carmen Gabriel Lupuşoru, de la Spitalul Socola, şi agentul de pază Ion Cătălin Păpuşoi.
Cum s-a dat de gol procurorul Eva
Manevrele penale ale judecătorului au început, spun anchetatorii, anul trecut, când Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi a trimis în judecată un basarabean pentru contrabandă, iar o rudă l-a rugat pe Haucă să îi pună pilă la judecătorii Curţii de Apel. Anton şi Haucă s-au întâlnit la hotel, iar Anton a cerut angajarea drept avocat a unui apropiat. Contrabandistul a rămas însă cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni de închisoare.
În plus, Anton, Moglan şi Del Gatto au avut mai multe întâlniri, discutând despre facilitarea unor investiţii în infrastructura din Republica Moldova.
Dosarul are şi o parte de telenovelă conjugală. Pe 27 februarie, Anton şi concubina au intrat în locuinţa fostului ei soţ şi au pus o cameră video ascunsă într-un ceas electronic, pentru a-l spiona: „Anton Dan a orchestrat o întâlnire la cofetărie cu persoana vătămată şi la care a participat şi inculpata. Anton Dan a urmărit ca prin atitudinea sa provocatoare să-l determine să aibă un comportament violent, iar suspectul ..., prin intermediul unui apropiat, a urmărit să înregistreze audio-video manifestările persoanei vătămate. Verificările efectuate în cauză au relevat că deţine un cabinet individual de detectivi particulari”.
Când bărbatul a dat divorţ şi a vrut să îl facă pe judecător de ruşine, a fost ameninţat şi hărţuit, iar medicul Lupuşoru a susţinut nereal că băiatul concubinei era bătut de tată. Acum, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au înlocuit pentru Anton arestul preventiv cu arestul la domiciliu. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau