Asociaţii de servicii sociale la Vaslui
Dimensiune font:
La nivelul judeţului Vaslui, vor funcţiona un număr de patru asociaţii de servicii sociale, înfiinţate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, miercuri având lo conferinţa de lansare a acestor structuri. Asociaţiile vor funcţiona în comunele Albeşti, Tătărăni, Pogana şi Gârceni şi vor fi primele structuri de acest fel din Vaslui care vor contracta servicii sociale, oferite momentan doar de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui (DGASPC) Vaslui. „Mă bucur că avem posibilitatea să lansăm un nou proiect la nivel regional. Au fost formaţi şi angajaţi mai mulţi asistenţi maternali ce vor prelua copii din sistemul de protecţie gestionat de DGASPC. Totodată, ne vom concentra eforturile şi pe dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice. Este un prim demers la nivel judeţean prin înfiinţarea a patru astfel de organizaţii şi sperăm ca pe viitor să fim competitivi pe piaţa serviciilor sociale, astfel încât contractarea acestor servicii sociale să devină un obiectiv pe termen lung şi care să dea posibilitatea lucrătorilor din domeniu să fie competitivi”, a declarat preşedintele Asociaţiei Serviciilor Sociale din satul Crasna, comuna Albeşti, Viorel Vlad.
Cele patru asociaţii au fost înfiinţate în cadrul unui amplu program implementat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, în pareneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale şi Fundaţia SERA România.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau