Autobuzele Unistil, trimise la ITP
Dimensiune font:
Prefectul anunţă că vor continua controalele în rândul operatorilor de transport, reamintind faptul că a formulat o plângere penală împotriva RATP Iaşi, ţinând cont de cele patru incendii înregistrate de la începutul anului
Comisia mixtă de verificare a condiţiilor în care se desfăşoară transportul de persoane în municipiul şi judeţul Iasi, echipă constituită, conform Ordinului Prefectului, din reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Iaşi, ai Registrului Auto Român Iaşi, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, ai Consiliului Judeţean Iaşi, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, ai Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi ai Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iaşi), a efectuat în perioada februarie - aprilie 2016, o serie controale în rândul a 71 operatori de transport persoane, constatându-se un număr de 39 contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare de 72.100 lei. Dintre neregulile constatate enumerăm: lipsa documentelor de transport în original la bordul autovehiculelor, respectiv licenţă de traseu şi caiet de sarcini, nerespectarea orarului de circulaţie din programul de transport, nerespectarea staţiilor de îmbarcare-debarcare, cât şi a autogărilor, nerespectarea gradului de confort oferit călătorilor, neefectuarea în totalitate a unor trasee din programul de transport, eliberarea parţială sau lipsa eliberării legitimaţiilor de călătorie de către conducătorii auto, depăşirea capacităţii de transport a vehiculelor utilizate în efectuarea serviciului. Pentru aceste nereguli au fost aplicate un număr de 40 sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 50.000 lei.
Probleme cu curăţenia în mijloacele de transport
În Municipiul Iaşi au fost verificate un număr de 30 vehicule aparţinând RATP Iaşi şi Unistil SRL, 14 dintre acestea au fost scoase de pe traseu şi îndrumate către staţii de inspecţie tehnică. De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a constatat faptul că RATP Iaşi are în derulare un contract de prestări servicii cu o firmă specializată pentru operaţiuni de curăţenie. Au fost depistate deficienţe în ceea ce priveşte modul de efectuare a operaţiunilor de curăţenie, administratorul societăţii prestatoare fiind sancţionat cu suma de 500 lei. Cât priveşte SC Unistil, aceasta efectuează operaţiunile de curăţenie cu personal propriu, fără a avea o planificare a periodicităţii acestora şi nici personal desemnat în verificarea eficienţei. Pentru neregulile constatate societatea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 1.000 lei. „Având în vedere problemele semnalate referitoare la activitatea de transport, am decis continuarea acţiunilor de control prin această comisie mixtă care şi-a desfăşurat activitatea în prima parte a anului 2016. În acest sens, instituţiile abilitate vor verifica permanent condiţiile tehnice, de siguranţă şi confort în transportul public local de călători din municipiul şi judeţul Iaşi. Totodată, după cum am anunţat în urma cu câteva zile, am formulat o plângere penală împotriva RATP Iaşi, ţinând cont de incidentele grave semnalate în activitatea acestei societăţi în decurs de doar câteva luni, respectiv cele 4 incendii în mijloacele de transport produse de la începutul anului”, a declarat prefectul Marian Grigoraş. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau