Autorităţile din Neamţ au fost printre elevi în prima zi de şcoală FOTO
Dimensiune font:
Ieri, după trei luni de vacanţă, clopoţelul a sunat şi pentru preșcolarii și elevii nemțeni. La festivităţile de deschidere a noului an şcolar, au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, care au urat elevilor şi cadrelor didactice mult succes şi putere de muncă. Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, a participat la festivitățile de deschidere a anului școlar la Școla Gimnazială „Elena Cuza” și la Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamț. Președintele CJ Neamț a adresat urări de bine, sănătate și putere de muncă tuturor celor care au pășit pragul școlii. Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț a fost prezent la festivitățile de deschidere a anului școlar la Colegiul Național ”Petru Rareș” și Școala Gimnazială ”Daniela Cuciuc” . „Începutul de an școlar este un eveniment foarte important pentru toată lumea. E un moment în care pornim la un nou început cu încredere, cu speranță, cu vise(...) La finalul anului școlar trecut, am avut o întâlnire cu directorii instituțiilor de învățământ din municipiu, în cadrul căreia am discutat problemele cu care se confruntă școlile. O parte au fost deja rezolvate, iar altele se află în curs de rezolvare. În Piatra Neamț avem o infrastructură educațională corespunzătoare. S-au făcut investiții în școli și se vor face în continuare. Vă urez un an cât mai bun și mult succes!”, a încheiat primarul Dragoș Chitic.
Anul școlar a început și pentru cei peste 1.800 de copii din sistemul de protecție specială din Neamț. „Copiii sunt sensul și motorul existenței noastre. Ei reprezintă viitorul și de aceea este foarte important să ne aplecăm asupra lor cu căldură, cu multă înțelegere și responsabilitate pentru a-i ajuta să urce o nouă treaptă spre lumina cunoașterii. Le dorim copiilor din sistemul de protrecție specială dar și tuturor celorlalți, să aibă parte de un an școlar frumos, cu bucurii și să crească drept și înțelept. Totodată le reamintim dascălilor, părinților și membrilor comunității cît de important este să fie respectate drepturile copiilor pentru a forma oameni de valoare, care să aibă curajul de a-și îndeplini visele“, a spus Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț. Cu prilejul începutului de an şcolar 2015-2016, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ urează tuturor celor care activează în învăţământul nemţean, elevi, cadre didactice şi personal nedidactic, sănătate, putere de muncă şi împliniri profesionale şi personale.
Citeşte şi: Provocările meseriei de mediator
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau