Avocat băcăuan, trimis în judecată la Iaşi
Dimensiune font:
Fiul unui fost comisar al Gărzii Financiare Vaslui a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Este vorba de Eduard Ionuţ Tăbăcaru, avocat în Baroul Bacău, suspendat la cerere, acesta fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut faptul că, în perioada aprilie 2010 – mai 2011, acesta, în calitate de asociat unic şi administrator al SC Simdia COM SRL Vaslui, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă 128 de facturi fictive şi a declarat la organele fiscale operaţiuni comerciale fictive, reprezentând achiziţii de bunuri şi servicii de la societăţi comerciale de tip fantomă, în scopul diminuării obligaţiilor fiscale şi sustragerii de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 172.775 euro, reprezentând TVA din operaţiuni anterioare şi nevirat şi impozit pe profit. În vederea recuperării prejudiciului cauzat, a fost aplicat sechestrul asigurator asupra spaţiului comercial aparţinând inculpatului.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau