Băcăuanii plătesc aproape 90.000 de euro avocaţilor
Dimensiune font:
Cu 400.000 de lei, adică aproape 90.000 euro, plătesc băcăuanii avocaţii pentru litigiul legat de Spitalul Municipal Bacău, dintre autorităţile locale şi constructor, dar şi alte litigii legate de obiective sau societăţi care au prestat servicii publice
Aleşii locali băcăuani vor vota proiectul de hotărâre prin care se finanţează cu suma de 400.000 de lei achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, de asistenţă sau de reprezentare, şi nu 100.000 de lei cum aprobaseră în februarie. Adică, vor plăti aproape 90.000 de euro avocaţilor pentru ca obiectivul public Spitalul Municipal Bacău să fie preluat de la constructori sau pentru litigiile în care este implicat fostul CET. Consilierii locali vor vota proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr. 28/2016 prin care s-a aprobat achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, de asistenţă sau de reprezentare în anul 2016. Practic vor vota dacă aprobă sau nu majorarea cu 300.000 de lei a notei de plată de 100.000 de lei aprobată în luna februarie pentru aceste servicii.
„Având în vedere stadiul de execuţie a lucrărilor la 30.06.2014, respectiv 75%; complexitatea lucrărilor executate, volumul echipamentelor achiziţionate; durata de derulare a contractului (7 ani); competenţele personalului angajat al autorităţii contractante; necesităţile de întărire a capacităţii instituţionale; concluziile rezultate din raportul de expertiză tehnică, din care rezultă necesitatea remedierii unor lucrări executate şi actualizarea procesului tehnic, apreciem că procedura de preluare a obiectivului este deosebit de complexă, neexistând o prevedere legislativă dedicată speţei în cauză, putând avea implicaţii tehnice, economice şi juridice pe care autoritatea contractantă nu le poate identifica”, se arată în expunerea de motive.
Banii sunt destinaţi reprezentării municipiului Bacău. Cea mai mare sumă, 156.000 lei cu TVA, va fi pentru participarea juriştilor la întâlnirile de lucru cu reprezentanţii consorţiului ICCO – Philips - Integrine, în vederea preluării obiectivului de investiţii „Spital Municipal Bacău”, emiterea de recomandări, rapoarte din care să rezulte drepturile şi obligaţiile autorităţii contractante ce decurg din nefinalizarea la termen a obiectivului de investiţii, cât şi demersurile necesare desocotirii părţilor.
Sonia PAVELESCU
144.000 lei cu TVA vor fi folosiţi pentru reprezentarea în două dosare ale SC CET SA, iar 100.000 lei pentru reprezentarea pentru obiectivul public „strada Ştefan cel Mare”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau