Băiatul preotului din Frasin, şef la Sănătate
Dimensiune font:
Ministerul Sănătăţii a numit un tânăr de 26 de ani la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava * fostul director, Ludovic Abiţei, şi-a dat demisia, susţine el, la presiunea secretarului de stat Alin Ţucmeanu * acelaşi demnitar a semnat şi ordinul de numire în funcţie a noului director * şeful DSP este fiul unui preot din Frasin şi are o avere impresionantă
Medicul Ludovic Abiţei a condus Direcţia de Sănătate Publică (DSP) timp de cinci ani. Misiunea sa la cârma DSP s-a încheiat miercuri, când şi-a scris demisia, susţine el, la presiunea secretarului de stat Alin Ţucmeanu, de la Ministerul Sănătăţii. Abiţei a spus că s-au făcut presiuni asupra lui timp de trei luni. „Mi-am dat demisia pentru că s-au făcut presiuni mari”, ne-a declarat Abiţei.
Înlocuit de un inginer de 26 de ani
Alin Ţucmeanu i-a acceptat demisia lui Ludovic Abiţei în aceeaşi zi în care a fost depusă, cu o viteză demnă de cartea recordurilor. A doua zi, acelaşi secretar l-a făcut director interimar al DSP pe inginerul Andrei Ianovici, în vârstă de 26 de ani.
Tânărul a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară, la specializarea Controlul şi Expertiza produselor alimentare. Până acum nu a mai deţinut nicio funcţie de conducere. El a declarat că a terminat studiile în 2012, a lucrat la o firmă de distribuţie, după care s-a angajat ca inspector la Primăria Fălticeni. În 2014, s-a transferat de la Fălticeni la DSP. „La solicitarea făcută de secretarul de stat, l-am numit în funcţia de inspector sanitar pe Andrei Ianovici, care era funcţionar public la Primăria Fălticeni”, a declarat Abiţei.
Bogat şi fără datorii
În ciuda vârstei, noul director al DSP are o avere impresionantă. Deţine patru suprafeţe de teren agricol la Ilişeşti, cea mai mică de 6.500 de metri pătraţi şi cea mai mare de 10.000 de metri pătraţi. Are două case, una în Bucşoaia şi cealaltă la Moldoviţa, un apartament în Suceava şi o maşină fabricată în 2009. Andrei Ianovici nu are niciun leu datorie la bănci, potrivit declaraţiei de avere publicată pe www.integritate.eu. „Terenul l-am cumpărat în 2013 cu bani de la nuntă. Apartamentul din Suceava şi casa din Bucşoaia le-am primit în baza unui contract de uzufruct viager. Asta înseamnă că am grijă de o bătrână cât timp trăieşte, iar ea îmi lasă cele două imobile”, ne-a spus tânărul, care este fiul unui preot din Frasin.
Andrei Ianovici a declarat că-şi doreşte să facă performanţă la vârful DSP şi că va face echipă inclusiv cu Ludovic Abiţei, care a rămas şeful Serviciului de Control. Secretarul de stat Alin Ţucmeanu nu a putut fi contactat pentru a prezenta un punct de vedere.
Citeşte şi: Salvatori de vieţi cu ambulanţe hârbuite
Oana ŞLEMCO
„Secretarul de stat mi-a spus, de mai multe ori, că este supărat pe mine” – dr Ludovic Abiţei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau