Bani de la Guvern pentru combustibili la Suceava
Dimensiune font:
Este vorba despre biomasa necesară alimentării centralei de cogenerare * autorităţile dau asigurări că nu vor fi probleme cu încălzirea în această iarnă
Primarul Ion Lungu va bate săptămâna aceasta, la uşile Guvernului, pentru a obţine sprijin financiar în vederea constituirii stocurilor de biomasă necesare producerii energiei termice în centrala în cogenerare a firmei Bioenergy. Edilul spune că aprovizionare trebuie făcută din timp întrucât în perioada sărbătorilor de iarnă furnizorii de masă lemnoasă nu au activitate. „Trebuie să facem un efort să ne aprovizionăm cu masă lemnoasă pentru Bioenergy. Nu vream să se întâmple la fel ca în anii anteriori, când intram în sărbătorile de iarnă cu stocuri foarte mici”, a precizat Lungu. El a declarat că intenţionează să asigure societăţii un avans de 1 milion de euro. „Jumătate din bani intenţionăm să o asigurăm de la Primărie şi jumătate de la Guvern. Sunt probleme la asociaţiile de proprietari, restanţe foarte mari la plată, aceşti cetăţeni sunt ai ţării şi, ca atare, trebuie să ne ajute şi Guvernul, pentru a da apă caldă şi căldură”, a explicat primarul Ion Lungu.
Sucevenii au căldură în apartamente
Societatea comercială Bioenergy are o centrală de cogenerare de înaltă eficienţă cu funcţionare pe biomasă. Aceasta produce atât energie electrică, dar şi energie termică. Capacitatea electrică instalată este de 29,65 MW/h, iar capacitatea termică instalată este de 130,5 MW/h. Centrala de înaltă eficienţă funcţionează la capacitate, furnizând energie cu 116 lei pe gicacalorie, acesta fiind cel mai mic preţ de producere şi comercializare din ţară.
Prin contract, tariful de 116 lei trebuie menţinut pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcţiune a centralei, care a avut loc în toamna lui 2013. În intervalul scurs de atunci, centrala pe biomasă a funcţionat la capacitate maximă pe durata sezonului rece, când în lucru sunt toate cele 4 cazane.
Citeşte şi: Incertitudini pe Aeroportul Salcea
Lidia DIACONU
Sucevenii vor continua să plătească energie termică subvenţionată la tariful de 185 de lei pentru o gigacalorie
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau