Bani pentru Centrul Medical Ceahlău
Dimensiune font:
In 2015, Consiliul Judeţean va aloca câte 25.000 de lei lunar pentru funcţionarea unităţii
Aleşii judeţeni au aprobat prelungirea acordului de asociere cu administraţia comunei Ceahlău în vederea asigurării unor servicii medicale şi sociale. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, unitatea medico-socială Ceahlău va funcţiona şi anul viitor. Instituţia este specializată în acordarea de servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale, singura unitate de acest gen din judeţ.
Întrucât Primăria comunei Ceahlău nu dispune de resurse financiare suficiente, autorităţile locale au revenit cu solicitarea de a se prelungi asocierea cu judeţul Neamţ. „Având în vedere importanţa serviciilor prestate de către această unitate medico-socială, precum şi specificul acesteia, propun prelungirea asocierii pe o perioadă de un an, respectiv până la data de 31 decembrie 2015 şi acordarea unei contribuţii financiare a CJ Neamţ în valoare de 25.000 lei pe lună, sumă ce va fi prevăzută în bugetul pe anul viitor”, a precizat Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ. Suma aprobată este egală cu cea alocată în 2014.
Ingrid CIOFOAIA
Cei 25.000 de lei/lunar vor acoperi cheltuielile de întreţinere şi funcţionare, precum şi de personal, la nivelul statului de funcţii aprobat, cu excepţia celor aferente personalului de specialitate medico-sanitar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau