Bani pentru comunele afectate de ploi şi inundaţii
Dimensiune font:
Guvernul a alocat 14,2 milioane lei pentru cele 27 de comune ieşene afectate de calamităţi şi 2,8 milioane pentru drumurile judeţene stricate de ape
Guvernul nu a rămas indiferent la solicitările venite din partea Iaşului, prin care autorităţile au cerut sprijin financiar pentru refacerea tuturor obiectivelor afectate de ploile care s-au abătut asupra judeţului pe perioada verii. Astfel, în şedinţa de miercuri, 29 octombrie, Guvernul a alocat din Fondul de investiţii, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, suma de 14.242.000 de lei pentru judeţul Iaşi. Banii de la Guvern vin ca un răspuns la solicitările făcute de Prefectura Iaşi, prin cele două proiecte de hotărâre depuse în data de 24 septembrie, respectiv 3 octombrie.
Unde vor ajunge banii?
Suma de 14.242.000 de lei va ajunge la cele 27 de comune ieşene afectate de calamităţi, dar şi la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi (DJADP). „Pentru comune vor fi alocate 11.427.000 lei. Prin Trezorerie, de la Ministerul Finanţelor, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială vor fi deschise credite, iar autorităţile locale vor putea să ridice banii pe baza proceselor verbale încheiate de către reprezentanţii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma calamităţilor”, a declarat prefectul Iaşului, Dan Cârlan. De asemenea şi DJADP va primi 2.815.000 de lei pentru refacerea porţiunilor de drum judeţean afectate.
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, suma de 14.242.000 de lei acoperă integral reabilitarea tuturor stricăciunilor cauzate de ploi pe raza judeţului Iaşi.
* * *
14.242.000 LEI
Aceasta este suma pe care Guvernul României a alocat-o pentru judeţul Iaşi, în vederea reabilitării obiectivelor afectate de inundaţii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau