Bani pentru terapia copiilor autişti din Suceava
Dimensiune font:
În funcţie de gradul de severitate al bolii, costurile terapiei, sunt mari şi pot fi suportate doar parţial de familia copilului. Minorii suferind de tulburări din spectrul autist sunt încadraţi în categoria persoanelor cu handicap grav, în majoritatea cazurilor aceştia neavând discernământ şi neputând să-şi poarte singuri de grijă.
Primăria municipiului Suceava se asociază cu Asociaţia de Sprijinire a Persoanelor cu Persoanelor cu Autism(ASPA). Scopul asocierii constă în alocarea, din bugetul local, a sumei de 20.000 de lei, bani destinaţi sprijinirii familiilor care au copii diagnosticaţi cu autism, în vederea continuării terapiei cognitiv-comportamentale. Acesta este ce de al patrulea an în care este semnat un asemenea contract, în cauză fiind minori de pe raza urbei reşedinţă de judeţ, care, astfel, vor avea acces la serviciile specializate integrate de sănătate şi educaţie, respectiv la psihoterapie. Cu toate că numărul copiilor care ar avea dreptul la aceste servicii este mult mai mare, pentru acest proiect au fost aleşi 9 minori din familiile care au început terapia cu resurse proprii în urmă cu 1-3 ani, scopul terapiei cognitiv-comportamentale fiind recuperarea şi ameliorarea calităţii vieţii persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, dar şi integrarea lor socială. Urmărite în cadrul asocierii sunt, de asemenea, clarificarea situaţiei şcolare şi acordarea suportului pentru finalizarea pregătirii la cest nivel; dezvoltarea capacităţii de relaţionare cu alte persoane; socializarea copiilor cu afecţiuni din spectrul autist, prin integrarea în diferite grupuri de copii de aceeaşi vârstă; asistarea familiilor copiilor cu probleme, precum şi încurajarea administraţiei locale de a perfecta parteneriate cu organizaţiile neguvernamentale. Minorii suferind de tulburări din spectrul autist sunt încadraţi în categoria persoanelor cu handicap grav, cu însoţitor, în majoritatea cazurilor aceştia neavând discernământ, fiind grevaţi de retard intelectual şi neputând să se întreţină şi să-şi poarte singuri de grijă. Studii recente au demonstrat că singura metodă de recuperare o reprezintă intervenţia timpurie, începând de la vârsta de 4-5 ani, una intensivă, de 30-40 de ore pe săptămână. „În urma acestei intervenţii, denumită generic terapie cognitiv-comportamentală, copii care ar fi fost condamnaţi toată viaţa la statutul de persoană cu handicap, vor putea duce o viaţă aproape normală”, se arată într-o adresă a ASPA către Primăria Suceava. Costurile terapiei - care se întinde pe durata a 4-5 ani - în funcţie de gradul de severitate al bolii, sunt mari şi pot fi suportate doar parţial de familia copilului. ASPA, asociaţie înfiinţată de părinţii copiilor cu probleme, desfăşoară acţiuni de identificare şi integrare educaţională şi socială a persoanelor cu tulburări din spectrul autist, împlinirea nevoilor fizice, emoţionale, de securitate, socializare, precum şi de stimulare a persoanelor asistate.
Citeşte şi: Centura Sucevei este de două ori mai scumpă decât cea a Bacăului
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau