Bariere la trecerile de cale ferată din judeţ
Dimensiune font:
În cadrul şedinţei Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, care a avut loc ieri, 22 iulie, la Sala Galbenă a Prefecturii Iaşi, s-a discutat şi despre implementarea unor măsuri care să reducă numărul accidentelor rutiere la trecerile de căi ferate. „În judeţul Iaşi avem cinci intersecţii de drum cu calea ferată, unde noi am propus instalarea de semibariere. Propunerea ceasta a fost avansată şi de Prefectura judeţului Iaşi”, a declarat comisarul şef Liviu Zamfirescu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi. Potrivit acestuia, montarea celor cinci semibariere este posibilă, dat fiind că pe această temă au fost purtate discuţii şi cu reprezentanţi ai Guvernului. „S-a semnalat un risc rutier crescut la trecerile de cale ferată de la Podu Iloaiei, Leţcani, Ciurea, Piciorul Lupului şi Scânteia”, a conchis comisarul şef Zamfirescu. Amplasarea celor cinci semibariere este determinată de traficul intens din aceste zone.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau