Blue Air a anunţat preţurile biletelor pentru zborurile de la Iaşi
Dimensiune font:
Compania aeriană Blue Air a anunţat tarifele de zbor pentru cele trei noi curse de pe Aeroportul Iaşi, respectiv Barcelona, Koln şi Bruxelles * noi destinaţii către Spania, Olanda şi Turcia sunt în discuţii avansate pentru anul viitor
Nou intrată pe piaţa ieşeană, compania aeriană Blue Air a anunţat tarifele de zbor pentru cele trei noi curse pe care le va opera de pe Aeroportul Internaţional Iaşi, respectiv Barcelona, Koln şi Bruxelles. Redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au luat legătura cu reprezentanţii companiei, aceştia confirmând tarifele minime de zbor începând cu noul sezon de vară al anului viitor. Spre exemplu, pentru luna iunie 2016, cel mai mic tarif de zbor stabilit de Blue Air pentru ruta Iaşi – Barcelona este de 82 de euro, dus – întors. Pentru cursele Iaşi – Bruxelles şi Iaşi – Koln, tariful de zbor va începe de la 118 euro dus – întors, pentru ambele curse. „Cel mai ieftin este prin plata în numerar la Raiffeisen Bank. Trebuie menţionat că acestea sunt tarifele minime, iar ele pot creşte în funcţie de vânzări”, au transmis reprezentanţii Blue Air. Reamintim că Blue Air a anunţat introducerea celor trei noi curse odată cu luna aprilie 2016, atunci când începe programul de vară. Acestea vor opera astfel: Iaşi – Koln şi retur, în zilele de luni şi vineri, Iaşi – Barcelona şi retur, în zilele de marţi şi duminică, respectiv Iaşi – Bruxelles şi retur, în zilele de miercuri şi sâmbătă.
Madrid, Amsterdam şi Istanbul, pe lista priorităţilor
Administraţia Aeroportului Internaţional Iaşi a discutat despre priorităţile de anul viitor, printre care se numără şi cursele către Madrid şi Istanbul. „În paralel cu Barcelona, continuăm demersurile cu Madridul. Sperăm să o introducem cât se poate de repede. E greu pentru Spania, am tot spus, e distanţa foarte lungă, aproape patru ore în zbor, deci cursa costă foarte mult, iar bătălia companiilor aeriene este tariful mic la bilet”, a declarat Marius Bodea, şeful Aeroportului Iaşi. Amsterdam şi Instanbul sunt alte două destinaţii de interes pentru conducerea aerogării ieşene. Cursa Iaşi – Istambul a fost aproape de fi introdusă luna aceasta, pe 25 octombrie, însă programul legăturilor nu a fost facil. „Eu cred că o să şi avem una din astea două. Este important să legăm Iaşul de un hub mondial. Munchen este o destinaţie cu multe conexiuni, se poate pleca şi de acolo, dar aeroportul nu e atât de bine organizat precum Amsterdam, pentru plecări trans-continentale, sau Istanbul, pentru Asia. Instanbul este cel mai important aeroport, care trebuie urmărit de către oricine. Acolo există o dorinţă de atingere a supremaţiei aviaţiei cum nu s-a mai întâlnit. Cu Istambul, trebuia să înceapă cu 25 octombrie, dar trebuie timp pentru promovare. Sperăm să o introducem din primăvară sau, dacă lucrurile merg bine, poate chiar la sfârşitul acestui an”, a mai spus Marius Bodea. În plus, printre charterele anunţate în vara anului viitor se află Atena, Grecia.
* * *
Cel mai mic tarif de zbor stabilit de Blue Air pentru ruta Iaşi – Barcelona este de 82 de euro, dus – întors, pentru iunie 2016
Vezi și Războiul dintre Aeroport şi Fisc se mută la Înalta Curte
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau