Boicot la Primărie
Dimensiune font:
Proiectul european de retehnologizare a sistemului de termoficare din Bacău a fost sabotat din interior * faptele s-ar fi produs în perioada în care primarul Romeo Stavarache a fost în arest preventiv şi la domiciliu * investiţia are o valoare 63.197.286 euro (fără TVA) * refuzul unor angajaţi ai administraţiei locale de a emite avizele necesare lucrărilor ar fi întârziat cu 7 luni execuţia lor
Proiectul cu finanţare europeană „Retehnologizarea sistemului de termoficare din municipiul Bacău în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană” înregistrează întârzieri de 7 luni la execuţie. Motivul întârzierilor este însă mai grav decât întârzierea în sine.
Potrivit declaraţiilor primarului Romeo Stavarache, din cele 22 de autorizaţii necesare proiectului, angajaţii administraţiei locale nu au eliberat decât 14. „De ce? Nu vă pot răspunde eu. De când am revenit, au fost eliberate toate autorizaţiile de construire, inclusiv cea de la Insulă, pentru că nici acolo nu era eliberată”, a punctat Romeo Stavarache. Aşa s-ar face că un proiect european în valoare de peste 63.197.280 euro ar fi fost sabotat de către angajaţii Primăriei, mai precis de disputele dintre ei. Divizaţi, funcţionarii primăriei n-ar mai fi emis avizele aferente derulării lucrărilor.
Soarta proiectului în mâna ADRNE
Proiectul fiind finanţat de UE, implicaţiile neemiterii autorizaţiilor pentru lucrări timp de jumătate de an pot fi foarte grave şi vor ar putea „arde” rău la buzunar băcăuanii. Dacă lucrările nu se finalizează la timp, banii vor trebui achitaţi din bugetul local.
Citiţi şi Şantierele care dau bătăi de cap băcăuanilor
O ultimă speranţă în acest sens o constituie clemenţa din partea ADRNE. „De când am revenit, au fost eliberate toate autorizaţiile de construire, inclusiv cea de la Insulă, pentru că nici acolo nu era eliberată. Şi acum s-a intrat în forţă în lucru. Avem o solicitare la ADRNE de a extinde termenul acestui contract până în noiembrie”, a precizat primarul Bacăului.
Aceiaşi angajaţi ai Primăriei, a căror identitate nu a fost divulgată de către edilul local, ar fi sabotat şi alte proiecte cu finanţare europeană: reabilitarea infrastructurii zona Milcov- I.L.Caragiale, modernizarea Insulei de Agrement, precum şi reabilitarea a două blocuri de locuinţe sociale.
Sonia PAVELESCU
„Acest proiect este întârziat cu peste 7 luni din cauza faptului că Primăria Bacău nu a eliberat autorizaţiile de construcţie pentru cele 22 puncte termice. De când mi-am reluat activitatea, 14 autorizaţii au fost eliberate” – Romeo Stavarache, primar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau