Bolnavii vor taxa medicii care i-au neglijat
Dimensiune font:
Toate unităţile sanitare sunt obligate să pună la dispoziţia pacientului care se externează un formular prin care va spune cum a fost îngrijit şi cât de mulţumit este de serviciile primite * totul se face sub protecţia anonimatului * chestionarele vor fi analizate în şedinţele consiliilor de etică, obligatorii pentru fiecare spital de stat din România * la masa discuţiilor, alături de lângă medici, asistente şi reprezentanţi ai spitalelor, vor putea sta şi pacienţii
Potrivit unui studiu recent, un român din doi crede că sistemul sanitar de stat este corupt, în timp ce 60% dintre pacienţi afirmă că au plecat din spital nemulţumiţi. Sunt două extreme între care încap multe alte probleme. Toate opiniile pacienţilor vor fi analizate în consiliile de etică formate în spitale. „La externare, în urma informărilor, pacienţii, primesc o foaie în care notează impresiile generale şi particulare legate de îngrijirile medicale acordate, de secţie, de medicul curant. Aceste sesizări se centralizează”, spun reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui.
Discuţii despre etica medicală
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui au apreciat demersul. Ei spun că decizia este bună şi că astfel pacienţii vor avea curajul să scrie ce i-a nemulţumit. „La noi s-au făcut foarte multe sesizări telefonice. Oamenii nu au avut curajul să scrie. Din acest motiv e şi mai greu de făcut verificări, pentru că s-ar putea interpreta şi nu ne-ar crede medicii că am primit sesizări telefonice. Aşa au ocazia să vadă cu proprii ochi dacă sunt mulţumiţi sau nu pacienţii”, a spus Simona Polak, preşedinte CJAS Vaslui. La întâlnirile Consiliului de Etică se vor discuta plângerile bolnavilor. La şedinţele lunare vor participa trei reprezentanţi ai medicilor, doi asistenţi medicali şi un consilier juridic, iar în momentul în care baza legală va fi gata, pacienţii se vor alătura şi ei şedinţelor. Bolnavii pot participa direct sau prin asociaţii. Plângerile sunt centralizate la Ministerul Sănătăţii şi la Colegiul Medicilor.
Medici corupţi
Tot mai mulţi pacienţi reclamă nereguli la Colegiul Medicilor. Cele mai multe plângeri îi vizează pe chirurgi şi pe ginecologi. De altfel, la SJU Vaslui doi medici ginecologi au fost arestaţi preventiv, după ce au luat mită de la pacienţi. Una dintre doctoriţe a fost prinsă în timp ce primea bani chiar de la un anchetator aflat sub acoperire. După mai multe zile de audieri anchetatorii au stabilit că la spitalul din Vaslui apelau pacientele care erau refuzate de alte unităţi, tocmai pentru că manevrele nu erau legale. În acelaşi timp, numărul pacienţilor care reclamă că medicii le percep bani pentru a fi trataţi creşte.
Tuberculoza face zeci de victime printre vasluieni
Simona POP
Tot mai mulţi pacienţi reclamă nereguli la Colegiul Medicilor. În 2011 au fost discutate 186 de cazuri, pentru ca doi ani mai târziu numărul lor să depăşească 300. Media sancţiunilor este de 25 pe an. Cele mai multe plângeri îi vizează pe chirurgi şi pe ginecologi. Cea mai mare despăgubire plătită de un medic dintr-un spital de stat din România este de 350.000 de euro, după ce o injecţie a paralizat un copil cu intoleranţă la ampicilină.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau