Bulibăşeală în transportul public!
Dimensiune font:
Datorită manifestărilor din centrul oraşului, circulaţia tramvaielor spre Piaţa Unirii a fost suspendată, ieri, câteva ore. Ieşenii s-au arătat iritaţi de faptul că nu au ştiut de aceste schimbări
La fel ca în alţi ani, întreruperea circulaţiei tramvaielor spre Piaţa Unirii în intervalul orar 9-13 i-a luat prin surprindere pe ieşeni. Cei mai mulţi au aflat de această modificare abia când au fost invitaţi să coboare în staţia Târgu Cucu, unde au întors tramvaiele de pe traseele 1, 3, 8, 9 şi 13.
Nici ruta autobuzelor către Gară nu a fost cunoscută de publicul călător, iar un cetăţean care dorea să ajungă din Tg. Cucu la Filarmonică s-a văzut dus până în Piaţa Independenţei.
Trafic îngreunat de maşinile parcate aiurea
O altă problemă a constitut-o accesul spre Copou. Au existat ieşeni care aşteptau autobuzelor în Tg. Cucu, neştiind că acestea fac curse doar spre Gară. Cât priveşte frecvenţa de sosire a curselor speciale, unii călători au acuzat timpul prea mare de aşteptare. „Era mai bine dacă se proceda ca în alţi ani, când au fost puse la dispoziţie autobuze care au transportat ieşenii în Piaţa Unirii, direct din cartiere”, a spus un ieşean. Circulaţia tramvaielor spre Piaţa Unirii a fost reluată începând cu ora 13. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau