Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi la Vaslui
Dimensiune font:
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui organizează pe data de 25 septembrie, „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate in căutarea unui loc de muncă prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, in condiţiile unei concurenţe loiale transparente, care să permită realizarea unui echilibru intre acestea. „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale, sau in ultimă instanţă să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung”, a declarat directorul executiv al AJOFM Vaslui, Daniel Olteanu.
Agenţii economici interesaţi să participe la bursă trebuie să trimită ofertele de locuri de muncă. Lista firmelor ce doresc sa participe la bursă va rămane deschisa până în data de 24 septembrie 2015. „Informăm agenţii economici că participarea la bursă este gratuită şi ea reprezintă o oportunitate de a cunoaşte direct oferta de forţă de muncă, de a recruta şi selecta personal direct, fără intermediari, in funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă” , a mai spus Olteanu.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau