Cadouri de sezon în schimbul hârburilor electrocasnice
Dimensiune font:
Până pe 30 septembrie, ECOTIC, în parteneriat cu SC Salubris, Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi şi Primăria Iaşi, organizează campania „Reciclarea – Un mod de viaţă!”. Prin această acţiune, organizatorii vin în sprijinul locuitorilor oraşului Iaşi oferind soluţii prietenoase cu mediul înconjurător, pentru colectarea separată a echipamentelor electrice şi electronice vechi şi uzate. În luna septembrie vor fi deschise încă trei puncte de colectare provizorii, pe lângă cele cinci funcţionale pe tot parcursul anului. Punctele noi de colectare provizorii vor fi deschise în:
zona Iulius Mall - în perioada 10 - 17 septembrie, zona pietonală Alexandru cel Bun - esplanadă - în perioada 17 - 24 septembrie, zona Palas - Parcare Vega - în perioada 24 – 30 septembrie. „Predând la aceste puncte minim 10 kg de echipamente electrice şi electronice vechi şi uzate sau trei echipamente, fiecare cetăţean primeşte un accesoriu de sezon. Cadourile sunt disponibile şi pentru cei care predau deşeuri electrice la punctele de colectare municipale deschise pe toată perioada anului”, spun organizatorii acţiunii. Acestea se află situate în Parcarea 24 ore de pe str. Albă, nr. 1 (deschis luni, între orele 10.00 – 18.00), Han Tătar - esplanada Oancea (marţi, 10.00 - 18.00) Podul de Piatră- str. Nicolae Iorga (miercuri, 10.00 - 18.00), Piaţa Păcurari- str. Cazărmilor, nr. 11 (joi, 10.00 - 18.00) şi „Piaţa Sudului” (CUG) - str. Răzoarelor nr. 9 (vineri, 10.00 - 18.00). Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau