Călare sau pe jos?
Dimensiune font:
Cei mai mulţi ieşeni sunt de părere că infracţionalitatea nu va scădea în urma apariţiei acestei structuri. Alţii cred că apariţia unor patrule pe bicilete ar fi fost o măsură mult mai ieftină şi mai eficientă
Intenţia Primăriei Iaşi de a crea, în cadrul Poliţiei Locale, un echipaj format din cinci agenţi care să patruleze călare prin oraş, este privită cu scepticism de cetăţeni. Părerea celor mai mulţi converge către faptul că instituţia aflată în subordinea municipalităţii are destule probleme nerezolvate astfel încât să-şi permită luxul de crea încă un compartiment, a cărui eficienţă este discutabilă. „Sunt destui poliţişti care mimează că patrulează, prin urmare de ce ar mai fi nevoie să o facă şi călare? Iaşul este plin de cerşetori şi de hoţi, tocmai datorită absenţei sau pasivităţii poliţiştilor. Credeţi că dacă vor apărea călare, fenomenul va dispărea?”, spune un ieşean pe un site de socializare. Alţii aduc în discuţie bugetul redus al Poliţiei Locale, instituţie care s-a plâns în repetate rânduri de lipsa de personal şi de logistică. „Unde vor sta caii, cine se va ocupa de îngrijirea zilnică? Trebuie veterinar, medicamente, alimentaţie, că nu vor sta să pască doar iarbă. Mai mult, cum şi cine se va ocupa de cai pe timp de iarnă?”, întreabă un alt ieşean.
Este adusă în discuţie şi mizeria pe care ar putea-o lăsa patrupedele prin oraş, precum şi faptul că o patrulă călare are o rază limitată de acţiune. „Sunt cetăţeni cu câini care nu strâng în urma lor, credeţi că poliţiştii vor curăţa ceea ce lasă calul pe caldarâm? Mă îndoiesc. În plus, aş putea vedea poliţişti călare doar într-o zonă pietonală, B-dul Ştefan cel Mare, de exemplu. Doreşte Primăria Iaşi extinderea acestuia? Dacă nu, cred că este o idee total inutilă”, spune un pieton aflat prin centrul Iaşului.
Cu bicicleta era mai ieftin
În fine, alţii susţin că măsura ar fi fost bună dacă în loc de cai era vorba de biciclete. „Tocmai am depus la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, înainte de a afla de varianta călare, o propunere de reinventare a Poliţiei Locale ieşene. În contextul înmulţirii actelor specifice micii infracţionalităţi (cam tot ce e mobilier stradal distrus, perturbarea liniştii publice, furturi), am propus iniţierea unui program pilot prin care poliţiştii ar efectua patrule pe bicicletă, după modelul celor din Seattle sau Toronto. Ar fi o metoda de a fi mai vizibili, ar promova un mijloc de transport alternativ ecologic, ar vedea şi auzi mai multe decât din maşină şi ar părea mai accesibili în discuţiile cu ieşenii”, spune Anca Gherasim, cea care, în decursul anilor, a avut numeroase iniţiative civice, majoritatea lăudabile.
Punctăm doar la imagine
Printre ironii, unele referitoare la modul cum arată poliţiştii locali şi suspiciuni legate de preţul de achiziţie al cailor, există şi păreri favorabile iniţiativei. „Marile oraşe au aşa-ceva, nu văd de ce nu ar avea şi Iaşul o patrulă călare. Ca imagine, măsura mi se pare foarte bună”, spune un alt ieşean. Părerea acestuia coincide cu cea a edilului-şef, care s-a referit tot la imaginea oraşului atunci când a vorbit e înfiinţarea patrulei călare şi mai puţin la eficienţa acestui departament. „Credem că vor oferi o imagine mai deosebită oraşului nostru. Am văzut cum se prezintă o poliţie călare şi în Franţa, şi în Germania, şi în Anglia. E păcat să nu folosim şi noi ceea ce fac alţii”, a spus Mihai Chirica. Tudor DAMASCHIN
„Sunt destui poliţişti care mimează că patrulează, prin urmare de ce ar mai fi nevoie să o facă şi călare?” – ieşean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau