Calendarul închiderii şantierelor pe fonduri europene
Dimensiune font:
După luni întregi de întârzieri în implementarea proiectelor europene, municipalitatea ieşeană anunţă recepţionarea, în cursul lunii decembrie, a numai puţin de 6 astfel de obiective. „De luna viitoare, ieşenii trebuie să se obişnuiască cu închiderea şantierelor pe fonduri europene. Am avut o trecere în revistă a tuturor proiectelor pe care le derulăm, asupra etapelor care mai sunt de parcurs şi, bineînţeles, datele la care prognozăm să facem închiderea acestora prin finalizarea lor. Majoritatea vor fi terminate în luna decembrie”, a declarat Mihai Chirica. Astfel, pasajul Octav Băncilă va fi dat în folosinţă în jurul datei de 16 decembrie, Axa Sud- Pasaj Nicolina, în jurul datei de 10 decembrie, Piaţa Unirii şi Muzeul Municipal – 20 decembrie, Mal stâng Bahlui - 22 decembrie şi Şcoala Carol, în prima decadă a lunii viitoare. „La CET mai există un singur contract în derulare, cel cu desulfurarea, care atinge pragul de 90% în acest moment şi toate instalaţiile funcţionale vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an, urmând ca probele funcţionale să înceapă în prima parte a lunii ianuarie 2016”, a spus Mihai Chirica.
Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau