Campanie de succes a jandarmilor ieşeni
Dimensiune font:
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Iaşi, în colaborare cu Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani au organizat, marți, 1 martie 2016, între orele 11.30 – 13.00, o activitate de încurajare a sportului în scopul prevenirii faptelor antisociale sub titulatura „Încurajăm sportul, nu violenţa! Mişcarea înseamnă viaţă! Activitatea s-a alăturat proiectului „Mișcarea înseamnă viață!” derulat la nivelul municipiului Pașcani, proiect inițiat de profesorul de educație fizică Andrei Doroftei, de la Liceul Teoretic Miron Costin. „Prin organizarea acestei manifestări am dorit să promovăm spiritul de fair – play la manifestările sportive, am încurajat tinerii să practice sportul şi, nu în ultimul rând, să am prezentat modele demne de urmat din rândul persoanelor care practică diferite activități sportive”, a declarat căpitanul Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al IJJ. Evenimentul a avut loc pe terenul de sport al Liceului Teoretic Miron Costin Pașcani, ocazie cu care s-a desfășurat un antrenament funcțional, a fost prezentat un exercițiu demonstrativ de autoapărare a jandarmilor ieșeni, iar la final au fost prezentate exerciții demonstrative baschet, fotbal, handbal. La această activitate au participat câteva sute de copii din Pașcani, împreună cu cadrele didactice sau membrii ai familiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau