Care sunt străzile cele mai murdare din oraş
Dimensiune font:
Ieri, Salubris a scos la stradă zece maşini. Şefii societăţii spun sarcina le este uşurată de faptul că, spre deosebire de alţi ani, nu s-a mai împrştiat atât de mult material antiderapant
Începând de ieri, odată cu încălzirea vremii, Salubris a trecut la o activitate mult mai susţinută în ceea ce priveşte spălatul străzilor. Dacă, până acum, erau scoase la stradă patru cisterne, ieri s-a acţionat cu şase maşini şi cu patru multicare. „Sunt străzi unde trebuie să intervenim de mai multe ori într-o săptămână. De exemplu, strada Palat nu o spălăm la fel de des precum strada Tabacului”, spune Cătălin Creangă, directorul adjunct al Salubris. Acesta spune că traseele sunt stabilite cu o zi înainte şi comunicate municipalităţii. „Astăzi (n.r. - ieri), de exemplu, s-a acţionat, printre altele, pe B-dul Mangeron, strada Palat, Ghica Vodă, Păcurari - Canta. Spălatul străzilor este precedat de intervenţia operatorilor de salubritate. Ne-a uşurat mult faptul că, în această iarnă, nu s-a mai împrăştiat atât de mult material antiderapant”, a adăugat şeful societăţii.
Patru străzi cu probleme
La rândul lor, şoferii de pe cisterne spun că există străzi unde, datorită traficului, mizeria se adună foarte rapid. „Din punctul meu de vedere cele mai murdare străzi din oraş sunt Păcurari, Canta, Silvestru şi Nicolina. Aici e nevoie să intervenim în fiecare zi”, afirmă un angajat Salubris. T. DAMASCHIN
* * *
168 metri cubi
reprezintă cantitatea de apă pe care o consumă zilnic cisternele operatorului de salubritate
CITEŞTE ŞI Acelaşi tarife şi în 2015
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau