Carmen Dorobăţ nu se poate întoarce şef la Infecţioase
Dimensiune font:
Soţii Carmen Maria şi Gheorghe Dorobăţ au ajuns din nou în faţa judecătorilor Tribunalului. Potrivit anchetatorilor, în iunie-iulie 2014, ei au primit în total 12.400 de euro de la 124 de studenţi, pentru note de 8 şi 9. Carmen Dorobăţ era cea care aduna banii pentru amândoi. „Inculpaţii au iniţiat şi derulat un mecanism infracţional care să le asigure, pe de o parte, o certitudine că vor primi sumele de bani, iar, pe de altă parte, care să creeze aparenţa unei derulări legale, regulamentare, a procesului de examinare şi inducerea ideii faţă de studenţi că primirea sumelor de bani de către inculpaţi reprezintă acceptarea din bunăvoinţă a unei situaţii ilicite determinate de lipsa preocupării studenţilor în aprofundarea cunoştinţelor necesare promovării examenelor”, au spus procurorii DNA.
Acum, judecătorii Tribunalului au menţinut măsura controlului judiciar pentru Carmen Dorobăţ şi nu i-au dat voie să iasă din ţară ori să desfăşoare activitatea de manager al Spitalului de Boli Infecţioase. Pentru soţul ei s-a revocat în întregime măsura controlului judiciar. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau