Cât costă cazarea în centrele medico-sociale din judeţ
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a publicat costurile lunare medii de întreţinere a beneficiarilor din unităţile de asistenţă medico-socială, pentru anul viitor. Potrivit hotărârilor avizate la începutul acestei săptămâni, pentru beneficiarii serviciilor asigurate de unitatea de asistenţă de la Bivolari, costul lunar pentru o persoană va fi de 969 lei. faţă de 961 lei, la unitatea de asistenţă din Răducăneni. De asemenea, s-a aprobat cuantumul contribuţiei lunare de întreţinere, pentru 2016, de 60% din valoarea veniturilor personale lunare ale beneficiarilor serviciilor asigurate de către cele două unităţi de asistenţă medico-socială.
„Beneficiarii serviciilor asigurate de cele două unităţi care au venituri proprii sau susţinătorii legali ai acestora care realizează venituri, au obligaţia să plătească lunar o contribuţie de întreţinere. Astfel, persoane vârstnice care au venituri plătesc 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăşi costul mediu de întreţinere stabilit. În privinţa susţinătorilor legali, diferenţa până la concurenţa valorii integrate a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către aceştia dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare de 600 lei, fără a depăşi costul mediu de întreţinere stabilit”, se arată în hotărâre. Obligaţia de plată a contribuţiei lunare de întreţinere în cele două unităţi se stabileşte prin angajament de plată, care constituie titlu executoriu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau