Caz ŞOCANT la Şipote. Un copil s-a spânzurat pentru că părinţii nu l-au luat la o pomenire
Dimensiune font:
UPDATE: Starea copilului spânzurat este în continuare foarte gravă. Copilul este internat la Spitalul „Sf. Maria”, unde este intubat şi ventilat mecanic. „Pacientul este în comă profundă anoxică, prognosticul este rezervat”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi.
Un băieţel de numai 10 ani, din Hălceni (comuna Şipote) a recurs astăzi la un gest şocant după ce părinţii, care trăiesc în concubinaj nu au vrut să-l ia cu ei la o pomenire în sat. În jurul orei 11.00, Cătălina Ticiu şi Vasile Rusu au decis să mergă la o pomenire. Când a văzut asta, Tiberiu Rusu (10 ani) a vrut să mergă si el. De precizat că Tiberiu este cel mai mare dintre cei alţi patru fraţi. Refuzul părinţilor i-a întunecat minţile micuţului, iar după plecarea lor a luat o funie, a mers într-ocameră a locuinţei aflată în construcţie şi s-a spânzurat de o grindă. Salvarea lui a avenit de la frăţiorul mai mic, Leonard (8 ani), care a luat imediat un cuţit şi a tăiat funia. În acel moment au ajuns şi părinţii copiilor care au sunat imediat la 112. În zonă a fost trimis elicopterul SMURD, care l-a preluat pe Tiberiu şi transportat la Spitalul "Sf. Maria" unde a fost diagnosticat cu tentativă de spânzurare şi encefalopatie. Gura satului spune că familia din care face parte Tiberiu este una dezorganizată, nu muncesc şi consumă alcool din belşug.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau