Ce cumpăra primarul Iaşului din şpaga pentru managementul traficului
Dimensiune font:
Procurorii DNA au prezentat ieri rechizitoriul dosarului în care primarul Iaşului este cercetat pentru corupţie * cu banii din mita pentru sistemul de management al traficului, Nichita îşi trimitea amanta să cumpere… televizoare şi filtre de cafea
Noi amănunte ies la iveală în dosarul şpăgii pentru primarul Iaşului, Gheorghe Nichita. „În vara anului 2013, în contextul implementării proiectului Sistem de Management de Trafic în municipiul Iaşi, finanţat din fonduri europene, inculpatul Nichita Gheorghe, cu intenţie, a pretins, în mod direct, inculpatului Mardarasevici Gabriel şi, în mod indirect, inculpatului Urdăreanu Tiberiu 10% din valoarea contractului, pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI – Information Bussines Consulting şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei fără TVA, precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii”, au spus procurorii. Anchetatorii au mai vorbit despre o înţelegere anterioară între Nichita, Mardarasevici şi Urdăreanu, care colecta şpaga cu sprijinul lui Mihail Tănăsescu.
A doua trimitere in judecata
Discuţii pe tema şpăgii s-au purtat şi după ce primarul era afla în vizorul DNA pentru urmărirea amantei, Adina Samson. „Noi suntem monitorizaţi”, spunea Nichita la telefon. Tănăsescu şi Mardarasevici schimbau bileţele. „Conţinutul biletului arăta că varianta pentru eventuala justificare a sumei din contul IBC ar fi fost ca din acei bani să fie cumpărate anumite echipamente pentru asigurarea garanţiei - dispozitive diverse, prize, semafoare”, au mai spus procurorii.
Din şpagă, primarul şi-a trimis iubita la cumpărături. „Au fost achiziţionate în aceste condiţii două televizoare Samsung, un filtru de cafea, o staţie de călcat rufe, o maşină de spălat, două ceasuri Sony, un mixer, un aspirator, un sistem audio Samsung dolby surround”, au încheiat anchetatorii. Cristina CZELLER
Judecătorii au menţinut arestul preventiv pentru Gheorghe Nichita, care a contestat măsura
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau