Centru de resurse pentru adolescenţi la Bacău
Dimensiune font:
UNICEF deschide un nou centru de resurse pentru adolescenţi în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria Bacău şi Asociaţia ALIAT * prin intermediul centrului adolescenţii vulnerabili vor putea să aibă acces la un pachet de intervenţii integrate, eficiente, care să le garanteze oportunităţi egale şi condiţii adecvate pentru implicarea lor în toate aspectele vieţii
UNICEF România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), Primăria Bacău şi cu Asociaţia ALIAT, a lansat ieri modelul de intervenţie „Oportunităţi pentru Adolescenţi”. Momentul a prilejuit şi inaugurarea celui de-al patrulea centru de resurse, din cele cinci care vor funcţiona în ţară – la Iaşi, Constanţa, Cluj, Bucureşti şi Bacău. În aceste centre adolescenţii vulnerabili vor avea acces la un pachet de intervenţii integrate, eficiente, care să le garanteze oportunităţi egale şi condiţii adecvate pentru implicarea lor în toate aspectele vieţii. „Centrul de Resurse este un câştig pentru întreaga comunitate locală, nu doar pentru adolescenţi. Prin implementarea acestui proiect, adolescenţii care provin din medii defavorizate au şanse egale şi oportunităţi de dezvoltare personală. Primăria este interesată în continuare de dezvoltarea de noi parteneriate orientate în această direcţie şi apreciază în mod deosebit colaborarea cu UNICEF, Ministerul Tineretului şi Sportului şi societatea civilă”, a declarat primarul Romeo Stavarache .
Sprijin şi recuperare pentru adolescenţi
Modelul „Oportunităţi pentru Adolescenţi” va fi implementat pe o perioadă de 3 ani şi se adresează adolescenţilor, fete şi băieţi, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, care au posibilităţi reduse de dezvoltare şi locuiesc în zone dezavantajate din Bacău. „Anul aceasta a fost adoptată pentru prima oară în ultimii 25 de ani Strategia Naţională pentru Tineret şi au început dezbaterile pentru modificarea Legii Tinerilor. Pentru ca acestea să răspundă nevoilor adolescenţilor şi tinerilor este nevoie de modele de intervenţie la nivel local”, a declarat Cătălin Lazăr, director în cadrul MTS. În cadrul Centrului de Resurse adolescenţii pot beneficia de consiliere de sprijin şi recuperare, intervenţii în situaţii de criză, consiliere informaţională şi în vederea dezvoltării personale, orientare vocaţională şi profesională şi evaluare psiho-socială. De intervenţiile din cadrul proiectului pilot vor beneficia aproximativ 10.000 de adolescenţi din cele cinci oraşe.
Citeşte şi: Creşă nouă deschisă după un sfert de veac la Bacău
Sonia PAVELESCU
„Dacă reuşim să câştigăm încrederea adolescenţilor, călătoria pe care o vom face împreună va fi una extrem de fructuoasă atât pentru adolescenţi, cât şi pentru specialiştii care lucrează cu ei” - Oana Turcan, coordonatorul proiectului „Oportunităţi pentru Adolescenţi” ALIAT
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau