Cer echivalarea studiilor postliceale
Dimensiune font:
Tot mai multe asistente medicale din ţară, printre care se află şi unele din judeţul Bacău, solicită echivalarea studiilor postliceale sanitare cu cele de la facultatea de profil, astfel încât ele să poată urma cursurile acesteia, intrând direct în anul patru de studii superioare. „Au venit asistente care doresc echivalarea celor trei ani de studii postliceale sanitare astfel încât să intre direct în următorul an de facultate, şi nu să susţină mai întâi examene de diferenţă, dar acest lucru ţine de Ministerul Educaţiei, nu de conducerea organizaţiei noastre profesionale şi nici de Ministerul Sănătăţii”, a declarat Minodora Chicea, preşedintele Filialei Bacău a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR). Rămâne de văzut dacă Ministerul Educaţiei va aproba un program de scurtă durată în sistemul de educaţie superioară, la care sa aibă acces absolvenţii de şcoli postliceale sanitare.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau