Cercetat pentru că a incendiat o casă
Dimensiune font:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Petrică Zlotar, din comuna Arbore, pentru comiterea infracţiunii de distrugere. Conform anchetatorilor, pe data de 14 septembrie 2016, în jurul orei 16.30, individul a incendiat locuinţa lui F. P., din comuna Arbore. „Prin ordonanţă, faţă de inculpatul Petrică Zlotar s-a dispus măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore, el fiind prezentat ulterior instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Rădăuţi au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile“, a declarat procurorul Andrei Sebastian Bucşa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau