Comuna Berzunţi a fost amendată cu 30.000 lei
Dimensiune font:
Administraţia nu avea forme legale pentru colectarea şi depozitarea gunoiului.
În primele 3 luni ale acestui an Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 294 de inspecţii. Dintre aceastea 154 au fost inspecţii planificate, conform planului annual de controale, iar 140 inspecţii neplanificate. Controalele au avut ca prioritate verificarea sesizărilor înregistrate, verificarea aspectelor solicitate de controalele tematice dispuse de Comisariatul General şi controalele cu alte autorităţi. Unui dintre principalele obiective ale activităţii de control desfăşurată în primul trimestru al anului 2016 l-a reprezentat rezolvarea sesizărilor. Din cele 33 de reclamaţii verificate, cele mai multe dintre ele au vizat disconfortul creat vecinătăţilor de creşterea animalelor în gospodării şi de depozitarea dejecţiilor provenite de la acestea. „În primele 3 luni ale anului 2016 au fost înregistrate două evenimente cu risc pentru mediu, dintre care: fum degajat în atmosferă, ca urmare a unei explozii produsă pe amplasamentul unei societăţi cu obiect de activitate fabricarea altor produse chimice organice şi de scurgere de produs petrolier pe sol ca urmare a procedurii unei fisuri la o conductă de transport ţiţei”, a precizat Tiberiu George Ciobanu, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediul Bacău.
Motivele amenzii
Principalele nereguli sesizate au fost lipsa solicitării şi obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protectţiei mediului, nedepunerea la termen la Administraţia Fondului pentru Mediu a declaraţiei privind obligaţia de plată pentru neîndeplinirea obiectivului de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipal colectate de către operatorul de salubritate existent pe unităţilor administrativ-teritoriale, nerespectarea procedurilor şI cerinţelor legale în domeniul prevenirii impactului asupra mediului înconjurător şi neasigurarea unui system privind colectarea separateă, transportul, valorificarea/eliminarea finală a deşeurilor, conform prevederilor legale în vigoare. Controalele s-au soldat cu 10 amenzi contravenţionale în valoare totală de 92.500 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată a fost în valoare de 30.000 lei şi a ajuns în comuna Berzunţi. Aceasta a fost dată UAT Comuna Berzunţi „Pentru desfăşurarea activităţii de colectare a deşeurilor menajere generate la nivelul comunei fără solicitarea şi obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului”, a mai spus şeful Gărzii de Mediu Bacău.
Sonia PAVELESCU
92.500 lei
Aceasta este suma totală a amenzilor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau