Comunele ieşene pregătite de vreme rea
Dimensiune font:
Primarii din judeţ se plâng de modul în care sunt deszăpezite drumurile judeţene care tranzitează unităţile administrativ-teritoriale aflate în grija lor
Primarii din judeţul Iaşi au fost convocaţi ieri, 22 octombrie, de prefectul Dan Cârlan la discuţii privind pregătirile pentru sezonul rece. „Am solicitat primarilor să ne furnizeze un raport prin care să prezinte planul de urgenţă pe perioada iernii, pus la punct, astfel încât să nu întâmpinăm probleme în cazul viscolului”, a declarat prefectul. Planul pe care primarii trebuie să îl întocmească şi să îl trimită Instituţiei Prefectului trebuie să conţină informaţii cu privire la echipamentele de deszăpezire a drumurilor săteşti şi comunale, să precizeze cu exactitate care sunt spaţiile în care persoanele surprinse de viscol tranzitând comuna pot găsi adăpost, cât şi o listă a tuturor pacienţilor care necesită dializă şi a femeilor gravide, pentru a şti cu exactitate când aceştia trebuie să ajungă la o unitate medicală. „Dacă avem listele acestor pacienţi şi datele aproximate în care urmează să aibă loc naşterile, vom avea griză să extragem din teritoriu pacienţii înaintea ca vremea să se înrăutăţească, astfel încât să nu punem în pericol oamenii şi nici să nu fim obligaţi să mobilizăm nişte resurse mult mai costisitoare, în caz de urgenţă”, a conchis prefectul Cârlan.
Comunele pregătite să întâmpine iarna
Deşi primarii prezenţi la raport ieri, la Sala Mare a Prefecturii, au răspuns prompt solicitării făcute de prefect, în timpul întâlnirii au fost raportate probleme şi nemulţumiri cu privire la administrarea drumurilor judeţene pe perioada iernii. „Chiar dacă noi ne-am ocupat de curăţarea drumurilor săteşti şi comunale, iarna trecută am avut probleme cu un pacient care necesita dializă. Noi i-am putut asigura transportul pe drumurile comunale, însă drumurile judeţene care treceau prin comună nu erau deszăpezite” a declarat un primar din judeţ. Potrivit acestuia, din cei opt kilometri de drum judeţean care erau în comună au fost deszăpeziţi doar doi, pe motivul că atât prevede contractul încheiat de Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi (DJADP). Pentru a evita ca situaţia să se repete şi anul acesta, primarii au solicitat, la unison, furnizarea contractului cadru încheiat de DJADP pentru a vedea cu exactitate câţi kilometri de drum va trebui să fie deszăpeziţi.
* * *
„Dacă avem listele acestor pacienţi şi datele aproximate în care urmează să aibă loc naşterile, vom avea griză să extragem din teritoriu pacienţii înaintea ca vremea să se înrăutăţească, astfel încât să nu punem în pericol oamenii şi nici să nu fim obligaţi să mobilizăm nişte resurse mult mai costisitoare, în caz de urgenţă”- Dan Cârlan, prefectul Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau