Conducerea AAAS a debarcat la Fortus Iaşi
Dimensiune font:
Reprezentanţii Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului şi autorităţile locale lucrează la un plan de salvare a combinatului, care urmează a fi înaintat Guvernului. Astăzi, Tribunalul Târgu Mureş decide dacă admite sau nu recursul la cererea de faliment a Fortus
Numărul întrevederilor dintre autorităţile locale şi cele centrale pentru resuscitarea SC Fortus SA Iaşi sunt în creştere. Ieri, 1 octombrie, reprezentanţii Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), conduşi de preşedintele Nicolae Minea, s-au întâlnit, la Iaşi, cu viceprimarul Mihai Chirica, prefectul Dan Cârlan şi cu administratorii Fortus, pentru a căuta soluţii în vederea întocmirii unui plan care să salveze de la faliment combinatul. „Discuţiile avute urmăresc salvarea locurilor de muncă şi funcţionarea combinatului pe o perioadă îndelungată de timp, crearea condiţiilor optime pentru realizarea parcului industrial în incinta Fortus şi stingerea datoriilor care s-au adunat de-a lungul timpului”, a declarat Dan Cârlan, prefectul Iaşului. Potrivit autorităţilor locale şi judeţene, la acest moment se lucrează la conturarea unor strategii pentru reabilitarea combinatului, ce urmează a fi comunicate către Guvern, iar acesta, printr-o hotărâre, să aprobe implementarea.
Cu sabia falimentului deasupra capului
Deşi în acest moment se caută soluţii pentru resuscitarea combinatului, autorităţile locale stau cu frica în sân, deoarece astăzi, 2 octombrie, Tribunalul Târgu Mureş trebuie să judece recursul la cererea de faliment a Fortus. „Abia după ce vom primi răspunsul de la Târgu Mureş, vom putea vorbi despre modul în care ne vom lupta cu insolvenţa”, a conchis prefectul Iaşului.
Tribunalul Târgu Mureş urmează să judece astăzi recursul la cererea de faliment a Fortus
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau