Conflict între instanţe pe seama unui evadat de la Curtea de Apel
Dimensiune font:
Al doilea evadat de la Curtea de Apel Iaşi a reuşit să stârnească un conflict între instanţe. Ion Ţîgănescu a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru evadare, fals privind identitatea, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei şi furt calificat. Pe 16 martie, Ţîgănescu şi Ion Nica erau scoşi din Palatul de justiţie, purtând aceeaşi pereche de cătuşe. „La momentul ieşirii în curte, Ţîgănescu a reuşit să-şi scoată de pe mâna dreaptă cătuşele, moment în care Nica Ion a luat-o la fugă, sărind rampa situată lângă peretele instituţiei şi îndreptându-se către gardul porţii, escaladându-l”, au spus procurorii.
Ţîgănescu s-a ascuns în casa unui ieşean, de unde a mai furat două telefoane mobile, în valoare de 100 lei. „La 26 martie, la ora 1, Ţîgănescu Ion a încercat, în scopul sustragerii de la răspundere penală, să treacă fraudulos frontiera prin Punctul Borş, fiind depistat în timp ce se deplasa în spatele unei coloane de TIR-uri. Când a fost identificat, inculpatul s-a legitimat cu un permis de rezidenţă falsificat, aparent eliberat de autorităţile din Portugalia”, au spus procurorii.
Bărbatul a cerut acum ca pedeapsa de la Iaşi şi cea de 4 ani de închisoare, primită în Portugalia pentru furt, să fie contopite, prin recunoaşterea celei din urmă. Atât Judecătoria, cât şi Curtea de Apel au refuzat să dea o sentinţă, fiecare instanţă aruncând pisica în curtea celeilalte. În aceste condiţii, a fost decisă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru sesizarea conflictului negativ de competenţă. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau