Consilier judeţean implicat într-un accident la Măgura
Dimensiune font:
Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit frontal şi patru persoane au fost rănite * consilierul liberal a scăpat cu câteva răni uşoare
Accidentul a avut loc pe serpentinele de pe DN11, drumul care leagă Bacăul de Oneşti. Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit, cel mai probabil din cauza vitezei excesive în curbă. În urma impactului, patru persoane au fost rănite. „Din primele cercetări a reieşit că o autospecială, înmatriculată în Bulgaria, care venea din direcţia Oneşti către Bacău, a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism Renault. Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, a declarat subinspectorul Andrei Anchidin, de la Serviciul Rutier Bacău.
Şoferul microbuzului nu a putut sufla în etilotest din cauza rănilor provocate de accident. El şi pasagera din dreapta au avut cele mai grave răni. Şoferul autoturismului, consilierul judeţean PNL Cezar Olteanu, a scăpat doar cu răni uşoare la cap şi la un picior. Tot rănit uşor a fost şi pasagerul din dreapta. Din fericire pentru cei aflaţi în Renault, maşina s-a oprit cu spatele în parapet şi nu a ajuns în râpă. „La sosirea echipajelor de intervenţie nu erau persoane încarcerate. Am intervenit pentru aplicarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor”, a spus plutonierul adjutant Ciprian Panaite, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.
Cristina Maria Cucu
Traficul pe DN 11 nu a fost întrerupt pe timpul anchetei făcute de Poliţia Rutieră
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau