Consiliul Judeţean nu mai concesionează Casa Călăului
Dimensiune font:
Casa Călăului şi alte imobile aflate în domeniul Consiliului Judeţean Iaşi au fost retrase de la licitaţiile de concesionare * decizia vine ca urmare a unor solicitări din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Iaşi Euronest pentru realizarea unui proiect european şi a Bibliotecii „Gh. Asachi”, care solicită un teren pentru construirea sediului central al acesteia
Mai multe imobile care urmau să facă obiectul unor concesionari au fost retrase de la licitaţie de către Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi. Administraţia judeţeană a regândit viitorul acestor imobile, mai ales că s-a pus problema demolării lor de către concesionari, dar şi interesul manifestat de unele instituţii publice pentru folosirea clădirilor. Printre aceste imobile se află şi Casa Călăului, evaluată la preţul de 383.267 euro, clădire ca a aparţinut lui Alexandru C. Moruzzi, fost premier al Guvernului Moldovei. Celelalte imobile care au fost scoase de pe lista concesionărilor sunt: un punct termic de pe strada Hatman Şendrea nr. 2, format dintr-o clădire de 245,8 mp şi un teren de 600 mp, evaluat la 104.051 euro, un teren intravilan de pe strada Roşcani nr. 5, de 167 mp şi evaluat la 10.788 euro, un imobil de pe strada Codrescu nr. 6, reprezentând spaţiu comercial de 177 mp şi teren de 1.082 mp, evaluat la 367.758 euro, la care se adaugă pavilioanele K, L, V şi X de pe strada Codrescu nr. 6, cu o valoare minimă anuală a redevenţei între 14.755 – 17.959 euro. Aceste imobile au fost scoase la licitaţie, iniţial, în zilele de 1 şi 8 august. „Pe durata de valabilitate a ofertelor au fost mai multe solicitări de clarificări care vizau în special dacă pot fi demolate construcţiile existente. Având în vedere că imobilele supuse licitaţiei de concesionare fac parte din domeniul public al judeţului Iaşi, pentru demolarea construcţiilor este necesară trecerea acestora din domeniul public în domeniul privat. În acest sens, s-a luat decizia reprogramării licitaţiilor”, motivează reprezentanţii CJ Iaşi. Între timp, pe masa şefilor judeţului au ajuns două solicitări din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Iaşi Euronest, care intenţionează implementarea unui proiect centrat pe conceptul de sat moldovean şi din partea Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care solicită atribuirea unui teren din patrimoniul CJ Iaşi pentru construirea sediului central al acesteia, prin accesarea de fonduri europene. „Având în vedere că în patrimoniul judeţului Iaşi nu mai sunt alte imobile care să se preteze la implementarea acestor proiecte, precum şi a altora care pot apărea în viitor, se propune revocarea hotărârilor de concesionare”, se arată în motivarea proiectului de revocare. Dacă ar fi realizat concesionarea Casei Călăului, CJ Iaşi ar fi obţinut o redevenţă anuală de 25.551 euro pe o durată de 15 ani, 15.331 euro/an, în cazul în care durata concesiunii ar fi fost de 25 ani, ori 7.822 euro/an, pe o durată de 49 ani.
Anchetă pentru calitatea apei la Hîrlău!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau