Constantin I. Parhon, medic endocrinolog şi psihiatru
Dimensiune font:
Membru al Academiei Române. Savant de renume mondial, şi-a consacrat întreaga viaţă slujirii ştiinţei româneşti. A fost profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi peste două decenii (1912-1933), contribuind la revigorarea conceptuală a unor domenii ca: neurologia, psihiatria şi endocrinologia.
Spitalul „Socola”, care i-a slujit ca principală bază de învăţământ, a devenit, datorită spiritului său organizatoric, şi un adăpost umanitarist, în care s-a introdus o concepţie nouă despre bolnavul psihic. A activat intens la Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi, al cărei preşedinte a fost între 1915-1916, a înfiinţat Societatea de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie, a fost primul preşedinte al secţiei din Iaşi a Societăţii Române de Biologie.
La Iaşi a iniţiat cercetările sale cu privire la problema bătrâneţii, formulând principalele teze. Tot la Iaşi a început publicarea „Tratatului de Endocrinologie”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau