Consuma etnobotanice în Parcul Copou
Dimensiune font:
Poliţiştii locali care executau serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe raza Secţiei a II-a Poliţie, s-au sesizat ieri, în jurul orelor 11:00, cu privire la faptul că, pe o bancă situată în Parcul Copou, se afla o persoană care, la vederea oamenilor legii, a devenit agitată, încercând să ascundă anumite bunuri. Poliţiştii locali au procedat la legitimarea tânărului, ocazie cu care a reieşit faptul că se numeşte A.P.I, de 26 ani, domiciliat în municipiul Iaşi. În urma verificărilor efectuate, asupra acestuia au fost găsită o ţigară artizanală, despre care persoana menţionată a recunoscut că a realizat-o din tutun şi un produs etnobotanic achiziţionat de la o persoană necunoscută, contra sumei de 10 lei. „Menţionăm faptul că ţigara artizanală a fost ridicată şi predată către laboratorul de analiză a drogurilor din cadrul Inspectoratului General de Poliţie – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau