Contestaţiile lasă elevii fără şcoli
Dimensiune font:
Aproape 300 de copii din comuna Fântânele riscă să înceapă şcoala în condiţii improprii, din cauza birocraţiei. Lucrările de modernizare pentru Liceul Tehnologic Fântânele şi extinderea grădiniţei din comună, în valoare de 1,2 milioane lei au fost contestate de una dintre firmele participante, riscând astfel ca investiţia să nu mai fie terminată până la începerea anului şcolar. Petiţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost depusă de Obitory Construct SRL Iaşi, prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire şi reevaluarea ofertei. „În aceste condiţii nu cred că terminăm lucrările până la începutul anului şcolar, decât dacă avem parte de o firmă serioasă, cu două echipe de lucru. La liceu sunt peste 200 de elevi, iar la grădiniţă avem trei grupe a câte 25 de copii. Încă se poate învăţa în clădirile actuale dar, din păcate, lucrările de modernizare nu se vor termina la timp, din cauza contestaţiei. Noi încă aşteptăm motivarea deciziei CNSC, să vedem ce facem mai departe”, a declarat primarul comunei, Sorin Chelariu. CNSC a admis în parte contestaţia, a anulat raportul procedurii de atribuire în ceea ce priveşte decizia de respingere a ofertei şi a obligat unitatea administrativ-teritorială Fântânele să continue procedura de atribuire cu reevaluarea ofertei depuse de contestatar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau