Contrabandist împuşcat
Dimensiune font:
Poliţiştii de Frontieră au tras nouă focuri de armă ca să pună mâna pe doi ţepari * unul dintre ei a fost rănit, iar celălalt a scăpat după o urmărire ca-n filme
Scene desprinse parcă din filmele poliţiste s-au petrecut, în urmă cu două zile, în comuna Bilca. Poliţia de Frontieră a descris filmul acţiunii pas cu pas, într-un comunicat de presă. Oamenii legii se aflau în timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat când au observat, în apropierea localităţii Bilca, două autoturisme de teren care veneau cu viteză de la frontieră. Având suspiciuni că transportă ţigări de contrabandă, poliţiştii au încercat să le oprească, dar fără succes – şoferii au accelerat mult mai mult.
Doi ochiţi, unul lovit
Urmărirea a continuat, cu semnale acustice şi luminoase, dar nici acestea nu i-au impresionat pe cei doi suspecţi. Conform procedurilor, poliţiştii au folosit armamentul, au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical şi patru spre pneurile unuia dintre autoturisme. După aproximativ un kilometru, una dintre maşini a oprit transversal astfel încât să blocheze direcţia de deplasare a autospecialei Poliţiei de Frontieră, cu intenţia vădită de a asigura fuga celuilalt autoturism urmărit. Şoferul, în vârstă de 32 ani, a fost reţinut şi pentru că s-a constatat ca a fost atins de glonţ, acesta a fost transportat de urgenţă, de către poliţiştii de frontieră, la spitalul din Suceava. „Starea pacientului este stabilă”, a spus medicul Tiberius Brădăţan, de la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Poliţiştii urmează să afle cine a fost cel de-al doilea contrabandist, care a scăpat în timpul urmăririi.
Oana ŞLEMCO
Poliţiştii de frontieră au pornit pe urmele a doi contrabandişti de ţigări. Ca să-i oprească, au tras mai multe focuri de armă. Unul dintre suspecţi a fost rănit şi se afă internat la Spitalul Judeţean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau