Copii înfometaţi de propria familie
Dimensiune font:
Zeci de copii, în special din mediul rural sunt victimele propriilor părinţi * în timp ce adulţii cheltuiesc bruma de bani pe alcool, micuţii răbdă de foame * anul trecut, o fetiţă de 5 ani şi o tânără de 19 ani au ajuns la un spital din Iaşi din cauza inaniţiei * medicii spun că urmările sunt grave
Pentru că părinţii nu ştiu sau nu pot să le ofere o alimentaţie potrivită vârstei, peste 200 de copii cu vârste sub trei ani din judeţul Vaslui suferă de malnutriţie proteino-calorică, jumătate dintre cazuri fiind înregistrate numai în cursul anului trecut. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în evidenţele medicilor de familie se află 202 copii diagnosticaţi cu malnutriţie proteino-calorică, anul trecut fiind înregistrate 100 de cazuri noi, dintre care 83 la sugari. „Ponderea cazurilor noi luate în evidenţă se înregistrează în mediul rural, fapt ce poate fi asociat cu un nivel de trai mai scăzut, cu o alimentaţie necorespunzătoare cantitativ şi calitativ”, a spus Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt la DSP Vaslui.
Urmări fizice şi intelectuale
Acolo unde nu ucide, proasta alimentaţie lasă victime cu mari probleme fizice şi intelectuale. Potrivit medicilor, malnutriţia apare la copii de vârste mici din cauza alimentaţiei deficitare şi afectează toate organele, provocând oprirea creşterii şi dezvoltării micuţului. Copiii cu malnutriţie, din cauza imunităţii scăzute, sunt mai vulnerabili în faţa bolilor de natură infecţioasă, au o dezvoltare neurologică întârziată, tulburări de memorie şi o slabă adaptabilitate la stres. În martie, anul trecut, o copilă de 5 ani din Soleşti-Vaslui a ajuns în comă la spital, după ce a fost hrănită de propria mamă cu ceai şi pufuleţi. A fost internată la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi. La internare, copila cântărea doar 5 kilograme. După momentul în care a ajuns la spital, şi fraţii ei au fost luaţi de lângă părinţi şi daţi spre îngrijire unor asistenţi maternali.
Tânără subnutrită la Vatra Moldoviţei
Anul trecut a fost descoperită Adina Macoveiciuc, din Vatra Moldoviţei care la 19 ani, vorbea ca un copil de 3 ani, era dezvoltată fizic la nivelul unui copil de 6-7 ani, cântărea 16 kilograme şi până la acea vârstă fusese hrănită doar cu lapte şi apă cu zahăr. Fata a fost „diagnosticată”, de către medicul de familie din comună, cu encefalopatie infantilă şi hipodezvoltare staturo-ponderală, afecţiuni pentru care era tratată cu fier, Citrovital şi Peritol. Tot doctoriţa de familie i-a făcut copilei şi actele pentru gradul de handicap. Fata a ajuns la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi, unde medicii au pus-o imediat în perfuzii, i-au făcut controale şi i-au oferit suport psihologic. Adina suferea de carenţe alimentare şi retard psihic, nu se putea deplasa singură şi nu fusese niciodată la şcoală. După externarea din spital, tânăra a fost internată la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei (judeţul Suceava) unde s-a acomodat foarte bine mediului şi face progrese. Fata menţine legătura cu familia prin vizite şi convorbiri telefonice, fiind des vizitată de sora care a însoţit-o şi la Iaşi, de mamă, sora geamănă şi un frate.
În 2014, patru copii din Andrieşeni, judeţul Iaşi, au ajuns la spital în stare critică pentru că au fost neglijaţi de familie. Când au fost duşi la spital, medicii s-au îngrozit de starea în care se aflau cei mici. Părinţii cheltuiau toţi banii pe băutură.
Medicii şpăgari au fost puşi sub control judiciar
Simona POP
„Din totalul celor 202 cazuri de malnutriţie existente, 155 sunt din mediul rural” - Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt la DSP Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau