Copilul care şi-a salvat fraţii de la moarte a primit o casă nouă FOTO
Dimensiune font:
Toată suflarea comunei Şcheia s-a mobilizat şi a construit o casă pentru Alexandru Păcurari, care în septembrie şi-a salvat frăţiorii de la moarte * locuinţa nu este terminată în totalitate, dar familia s-a mutat deja în noul spaţiu * primarul comunei le promite sprijin în continuare
Un om nu poate să reconstruiască 11.000 de case, dar 11.000 de oameni pot să reconstruiască o locuinţă distrusă de flăcări, spune Vasile Andriciuc, primarul comunei Şcheia. Ne-au demonstrat-o localnicii acestei comune. Sătenii, în frunte cu primarul Vasile Andriciuc, s-au mobilizat exemplar şi în două luni au construit, de la temelie la acoperiş, casa familiei Pădurari, care a fost mistuită de flăcări la mijlocul lunii septembrie. Atunci, clădirea bătrânească a ars ca o torţă în toiul nopţii.
Când au izbucnit flăcările în casă se aflau doar cei trei copii ai familiei. Tatăl era plecat în sat, iar mama la muncă în Italia. Alexandru Păcurari, cel mai mare dintre copii, şi-a salvat fraţii din ghearele morţii. Băiatul a dat dovadă de un curaj incredibil, şi-a păstrat calmul şi a reuşit să-şi scoată frăţiorii de trei, respectiv cinci ani pe geamul casei. După incendiu, copiii au râs şi plâns în acelaşi timp. Erau fericiţi că au scăpat cu viaţă, dar şi îngrijoraţi pentru că iarna se apropia, iar ei nu mai aveau un acoperiş deasupra capului. „Vă rog din suflet să ne ajutaţi!”, ne-a spus pe 15 septembrie Alexandru Păcurari, elev în clasa a VIII-a.
Dar din dar se face...casă
Apelul pe care l-a făcut eroul a fost auzit de foarte mulţi oameni. Aşa se face că la două luni de la producerea nenorocirii, tatăl şi cei trei copii s-au mutat într-o nouă locuinţă, mai spaţioasă decât cea care a ars. Casa a fost reconstruită din donaţiile oamenilor cu suflet mare. Primarul Vasile Andriciuc a fost cel care a mobilizat comunitatea locală. Unii au ajutat cu materiale de construcţii, alţii cu forţă de muncă. „După ce a ars casa am stat pe la vecini. Oamenii ne-au înţeles şi ne-au găzduit. Dar, după ce ne-am acoperit acasă noastră ne-am mutat. Nicăieri nu este ca la tine acasă. Copiii sunt fericiţi. Am făcut şi soba. Este cald. Soţia a venit şi ea din Italia, ne-a ajutat cu ce a putut şi apoi a plecat înapoi”, ne-a spus Mihai Păcurari, tatăl copiilor.
Noua casă nu este gata în totalitate. Pereţii mai trebuie văruiţi pe interior, izolaţi şi tencuiţi la exterior. Locuinţa are două camere, baie şi bucătărie. „Este mai mare şi mai rezistentă decât cea bătrânească”, ne-a spus Mihai Păcurari. Membrii familiei Păcurari sunt extrem de entuziaşti, chiar dacă problemele lor nu s-au terminat.
În incendiul din septembrie au ars toate lucruşoarele copiilor. Nu au pături, perne, paturi sau haine. Chiar şi aşa, Alexandru, eroul de 14 ani, nu mai conteneşte să le mulţumească tuturor celor care au pus umărul la ridicarea casei. „Le mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care ne-au ajutat. Care ne-au dat materiale de construcţii, care ne-au ajutat şi am ridicat casa”, ne-a spus Alexandru. Băiatul a ratat primele două luni de şcoală pentru că a stat acasă ca să-şi ajute familia să reconstruiască noua locuinţă. Ne-a promis însă că se va întoarce la cursuri.
Primarul Vasile Andriciuc a spus că-i ajuta în continuare pe membrii familiei Păcurari din satul Mihoveni. „Nu ştiu câţi s-au gândit că vom reuşi să reconstruim casa. Mai avem puţină treabă, trebuie să ne ajute şi vremea de acum înainte. Avem şi oameni necăjiţi la Şcheia. Şi ei au ajutat cu mâncare. Au strâns o remorcă de cereale şi legume pentru familia Păcuari”, ne-a declarat Vasile Andriciuc.
Oana ŞLEMCO
„Eu vreau să le mulţumesc tuturor pentru că ne-au ajutat să nu-i lăsăm sub cerul liber pe cei trei copii. Acum putem sta liniştiţi. Afară e frig, în casa lor s-a făcut cald” - primarul Vasile Andriciuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau