Cum acţionau ţeparii prin metoda „Accidentul”
Dimensiune font:
Noi amănunte ies la iveală în dosarul ţeparilor prin metoda „Accidentul”. Nicu Adumitroaie şi Vali Dohan sunt acuzaţi de înşelăciune şi tentativă de înşelăciune, iar ultimul şi de tâlhărie. În intervalul august - octombrie, cel dintâi, care este deţinut, a sunat pe mobil la diferite numere de telefon, pretinzând că este comisar de poliţie. „Îşi întreba victimele despre rudele care deţin permis de conducere, după care le inducea în eroare că acestea au comis un accident rutier cu vătămarea unor persoane şi le solicita diferite sume, pe care urma să le remită victimelor, astfel încât acestea să se împace. Le determina să pună banii într-un plic pe care să-l înmâneze unei terţe persoane, prezentat drept coleg, care venea la domiciliul victimelor”, au spus procurorii.
Dohan ridica banii. El a fost prins după ce a făcut-o lată de Sfânta Parascheva. „Dohan s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate D.L., unde trebuia să ridice 15.000 de lei, bani pe care victima fusese convinsă să-i remită pentru a facilita împăcarea dintre ginerele său şi persoana pe care a vătămat-o. D. L. a avut prezenţa de spirit de a solicita complicelui să-i arate o legitimaţie, moment în care Dohan Vali s-a panicat şi a smuls plicul cu bani, pe care femeia îl ţinea strâns între antebraţ şi corp, după care a fugit”, au mai spus anchetatorii. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau