Feriți-vă de incendii în sezonul rece!
Dimensiune font:
Statistica incendiilor arată că, anual, în medie, 14% din incendiile care se produc în judeţul Iaşi la gospodăriile cetăţeneşti au loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate, respectiv 6% ca urmare a mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an, salvatorii ieşeni au intervenit pentru stingerea a 48 de incendii cauzate de coşurile de fum necuraţate ori amplasate necorespunzător faţă de materialele combustibile şi a 16 incendii cauzate de folosirea unor mijloace de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii.
Având în vedere că temperaturile pe timpul nopţii au scăzut, pompierii ieşeni recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
-Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
-NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
-NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
-Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
-NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
-Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
-NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
-Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist;
-NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
-NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
-Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
-NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Cetăţeni, nu uitaţi !
Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau