Cum se împart alimentele de la UE
Dimensiune font:
Prefectura a instruit primarii din judeţ în vederea distribuirii ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană. Ieri, 8 decembrie, prefectul Dan Cârlan a prezentat graficul de distribuţie a coletelor ce urmează să ajungă la persoanele defavorizate. „La nivelul judeţului vor fi trei etape de distribuţie, fiecare a câte 15 zile, dar primăriile vor primi un singur transport de alimente. În judeţul nostru sunt înregistraţi 147.839 de beneficiari, iar până la data de 17 ianuarie sperăm să finalizăm tot procesul de distribuţie”, a declarat prefectul Dan Cârlan. La nivelul municipiului Iaşi pachetele au ajuns încă de ieri, graficul de distribuţie întinzându-se pe parcursul întregii săptămâni. „Intenţia noastră este de a deschide cel puţin zece puncte în diverse zone ale Iaşului. Menţionez că lista pentru oraş cuprinde 25.000 de beneficiari care vor putea prelua cele două colete a câte 13,5 kilograme, cu produse alimentare”, a explicat Daniel Ciobotaru, director adjunct în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi. Beneficiarii acestui proiect sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la venit minim garantat, şomerii, pensionarii a căror pensii sunt mai mici de 400 de lei pe lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, invalizii, veteranii şi văduvele de război. Pachetul cu ajutoare alimentare va conţine trei pungi de făină albă de grâu, trei pungi de mălai, doi litri de ulei, patru conserve din carne de porc, trei conserve din carne de vită în suc propriu şi cinci conserve cu pate de ficat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau