Curăţenie de primăvară la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Campania de ecologizare „Piatra curată” a ajuns la cea de-a IV-a ediţie, după cum informează Primăria Piatra Neamţ. La fel ca şi în anii trecuţi, campania se desfăşoară pe toată durata lunii aprilie şi sunt invitaţi să se implice toţi pietrenii care vor să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte aruncarea necontrolată a deşeurilor. „Ne mândrim cu statutul de Perlă a Moldovei, care este confirmat de locul fruntaş la nivel naţional pe care îl ocupă Piatra Neamţ în sondajele privind curăţenia oraşului. Am dovedit că putem fi un exemplu şi vom acorda în continuare atenţie deosebită curăţeniei şi aspectului estetic al oraşului. La această ediţie a campaniei vom implica într-o foarte mare măsură şi asistaţii social care trebuie să presteze ore de muncă în folosul comunităţii”, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Citeşte şi Primarul din Roznov a rămas fără mandat
Până acum, au confirmat participarea la această campanie unităţi de învăţământ din municipiu, o mare parte dintre ONG-urile şi cluburile sportive ce activează pe raza oraşului, precum şi asociaţii de locatari. Pentru această ediţie, municipalitatea pietreană a achiziţionat 500 de puieţi de tei şi 800 de butaşi de trandafir ce vor fi distribuiţi asociaţiilor de locatari precum şi celorlalte instituţii şi organizaţii ce se vor alătura campaniei, pentru a fi plantaţi.
Andreea AMARIEI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau