Curţile Domneşti de la Vaslui intră în circuitul turistic
Dimensiune font:
Proiectul „Restaurare, Consolidare şi Valorificare Turistică a Ansamblului Monument Istoric Biserica «Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul» şi Situl Arheologic Zona Curţilor Domneşti Vaslui” s-a încheiat ieri * lucrările au fost finanţate din bani europeni
De ieri Vasluiul are un nou punct de atracţie. Este vorba despre Curţile Domneşti, ale căror lucrări de restaurare s-au încheiat. Finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, proiectul, în valoare de 11,7 milioane de lei, din care 8,9 milioane de lei finanţare nerambursabilă, are drept obiectiv dezvoltarea turismului cultural religios în zonă, prin introducerea ansamblului Curţile Domneşti în circuitul turistic.
Punct de atracţie pentru turişti
Proiectul a Potrivit muzeografului Laurenţiu Chiriac, de la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare”, târgul Vasluiului a cunoscut o mare înflorire în timpul domnitorului Ştefan cel Mare, prin dezvoltarea Curţii Domneşti şi prin ctitorirea Bisericii Domneşti „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (1490). „Nu este o refacere în totalitate, dar refacerea bisericii, amenajarea vechiului beci domnesc, constituirea clopotniţei şi reabilitarea întregii zone reprezintă un proiect de o importanţă deosebită”, a declarat istoricul Laurenţiu Chiriac. Parohul lăcaşului de cult, Ioan Mogoş, a mulţumit autorităţilor pentru sprijin. „Proiectul este gândit de prin 2007, când am început să facem documentaţiile, motiv pentru care într-o perioadă nu s-a văzut nimic concret. Apoi am primit finanţare şi în 2011 au început lucrările. A fost greu, au fost multe drumuri, au mai fost şi momente delicate, dar avem acum un obiectiv important la noi în oraş. Vom organiza evenimente culturale, vor fi organizate cursuri în aer liber şi sperăm să fie un loc viu, pe placul cetăţenilor”, a spus preotul Ioan Mogoş.
Monument de arhitectură religioasă medievală românească de excepţie, Biserica Domnească din Vaslui a fost realizată în stil arhitectural clasic moldovenesc. Zidită în mai puţin de cinci luni, a avut mult de suferit în urma marelui cutremur din 1802, când turla de pe naos s-a crăpat, dărâmându-se complet în 1818.
Citeşte şi: Cum a devenit Vasluiul polul sărăciei
Tudor IFRIM
Biserica Domnească a mai fost refăcută în 1820 de către Maria Cantacuzino, soția marelui logofăt Costachi Ghica, proprietarul târgului Vaslui în prima jumătate a veacului al XIX-lea, iar apoi complet restaurată între anii 1914-1928, prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau