Cuţitarul din Podu Roş a primit 4 ani şi 5 luni de puşcărie
Dimensiune font:
Judecătorii Tribunalului au pus punct dosarului cuţitarului din Podu Roş. Alexandru Marian Manolache (19 ani, din comuna Victoria) a fost acuzat de lovire, tentativă de omor şi distrugere. Pe 20 noiembrie 2014, el a băut cu fratele său la Iaşi, apoi totul a luat-o razna. „Inculpatul a mers în zona Podu Roş, unde s-a oprit la un chioşc pentru a cumpăra o cartelă telefonică. În momentul în care vânzătoarea s-a înclinat spre raft, inculpatul s-a ridicat peste marginea tejghelei şi a lovit-o cu un cuţit în braţul drept, după care a fugit”, au spus procurorii. Femeia a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale.
Criminalul de la groapa de gunoi a fost trimis in judecata
Manolache nu s-a oprit aici. A făcut semne taxiului condus de Vladimir L., pe aleea Decebal. „S-a apropiat de portiera din stânga faţă şi i-a cerut prin semne persoanei vătămate să coboare geamul. Când aceasta s-a conformat, cu o mişcare rapidă, inculpatul a lovit puternic cu acelaşi cuţit, vizând gâtul conducătorului auto”, au mai spus procurorii. Vladimir s-a aplecat şi a evitat lovitura, cuţitul intrând în tetierâ. Manolache a luat-o la fugă, dar şoferul l-a urmărit. La un moment dat, agresorul s-a întors la maşină şi a lovit cu cuţitul în caroserie şi geamuri. Până la urmă, el a fost imobilizat de trecători. Acum, magistraţii Tribunalului l-au condamnat pe Manolache la 4 ani şi 5 luni închisoare. În plus, el va plăti daune de 12.000 de lei taximetristului şi 5.000 de lei vânzătoarei şi i s-a confiscat cuţitul. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau