Dan Perjovschi vine la „Galeria Perete”
Dimensiune font:
Artistul Dan Perjovschi împreună cu Cercul de Artă Contemporană vor desena un perete din liceul „Costache Negri”, mâine, la ora 10.00. „Galeria Perete” este prima iniţiativă de a crea un spaţiu de expunere permanent al artei contemporane în cadrul unei unităţi de învăţământ. Venită după un an de activitate a Cercului de Artă Contemporană din Colegiul Naţional „Costache Negri” din Târgu Ocna, elevii au deja o bază de informaţii despre artiştii contemporani şi îşi doresc să poată vedea lucrările pe viu, fără a implica călătorii spre alte oraşe sau judeţe. „Galeria Perete” din liceu găzduieşte de-a lungul semestrului II, cinci artişti în cinci luni, cinci lucrări expuse pe holul cel mai circulat din liceu, cinci conferinţe sau ateliere organizate de artişti cu elevii. Cei cinci artişti aleşi sunt Dan Perjovschi, Irina Botea, Monotremu, Lea Rasovszky şi Veda Popovici. Proiectul este realizat de Asociaţia 37 alături de Colegiul „Costache Negri”. Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau